O CHEMARE ÎNALTĂ
„Nu voi M‑aţi ales pe Mine; ci Eu v‑am ales pe voi; şi v‑am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână.” (Ioan 15.16)
„El este un vas pe care l‑am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor.” (Faptele Apostolilor 9.15)
Este mare lucru să fii misionar! Toate stelele dimineţii au cântat în cor și toți fiii lui Dumnezeu au strigat de bucurie când au văzut ogorul pe care trebuia să‑l lucreze primul misionar. Mărețul și înfricoşătorul Dumnezeu, înaintea căruia serafimii își ascund fețele, a avut un singur Fiu, și L‑a trimis pe pământ ca Medic Misionar.
Este mare lucru să calci, oricât de puternic ai fi, pe urmele Marelui Învățător și a unicului Misionar‑model care a umblat vreodată printre oameni. Iar acum, când El este Căpetenia Bisericii peste toate lucrurile, Regele regilor și Domnul domnilor, ce trimitere se poate compara cu aceea pe care i‑o adresează El unui misionar?
Să îndrăznesc oare să‑i invit pe tinerii cu studii superioare ca, atunci când își fac planuri de viitor, să ia în considerare și viața de misionar? În ceea ce mă privește, nu încetez niciodată să mă bucur că Dumnezeu m‑a chemat la această lucrare. ––David Livingstone
Ţine, frate, sus făclia! Nu tu însuţi i‑ai dat foc;
Cel ce ţi‑a transmis solia, nu te vrea să stai pe loc.
Trebuie s‑o ţii aprinsă, răspândind lumină‑n jur;
Mărturia dacă‑i stinsă, eşti un slujitor obscur.
Pentru alţii, călăuze, Însuşi Domnul ne‑a trimis:
Ce ne iese de pe buze, ce‑am făcut, am spus, am scris
Le slujeşte totdeauna, semenilor ca reper.
Sigur vom primi cununa, dacă i‑am condus spre Cer.
Lacrimi, zâmbete, strădanii… toate‑acestea ei le văd,
Le‑ndrumăm spre viaţă anii, nu spre moarte şi prăpăd.
În Cristos având modelul de‑a sluji sub chip de rob,
Noi ne vom atinge ţelul, nu vom pierde nici un bob.
Urmărind cu grijă mare ale noastre acţiuni,
Toţi cei daţi spre îndrumare pot ajunge chiar mai buni.
Preluând apoi făclia şi‑nălţând‑o fericiţi,
Vor depune mărturia: „Am fost bine instruiţi!”
Sus făclia! Sus şi steagul Evangheliei de aur!
Curgă ne‑ntrerupt şiragul solilor cu mâini de faur!
Cel ce‑a poruncit să fie, peste‑al beznei hău, lumină
Plini de foc, la datorie, doar El poate să ne ţină.
––Autor necunoscut
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey