OMUL MODELEAZĂ OMUL
„Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.” (Proverbe 13.20)
„Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău.” (Exod 34.12)
În jurul nostru, precum și în interiorul nostru, există anumite forțe care acţionează fără încetare şi care ne modelează pe neobservate viaţa. „Toate lucrurile tind să se îmbine după o lege divină în ființa altuia”, și nu există o influență mai puternică decât aceea pe care o exercită un spirit asupra altui spirit. Cei pe care ni‑i alegem ca tovarăși ne ridică pe culmi sau ne împing în prăpastie. Într‑adevăr, companionii noştri nu numai că spun lumii cine suntem, dar ne fac să fim ceea ce suntem. Fiecare om își formează nu numai propriul său caracter pentru eternitate, dar și pe acela al persoanelor din jur.
Când noi intrăm în contact cu oamenii, nu avem cum să știm ce amprente vor lăsa ei asupra noastră. Când păianjenii își țes pânzele în tufișuri, nu se vede nimic ziua în amiaza mare. Dar a doua zi, picăturile de rouă care se prind în ele le dau la iveală, și se poate vedea că tufișurile sunt împânzite de opera păianjenilor. La fel stau lucrurile când vine vorba de influența pe care o au cei din jur asupra ta – de cele mai multe ori nici nu‑ți dai seama când și cum se întâmplă una ca asta. Dar după ce aceste influențe sunt scoase la lumină în viața ta, devii conștient de existenţa lor. ––Spicuiri
Așa după cum diamantele se șlefuiesc cel mai bine în propria lor pulbere, la fel și omul este cel mai bine modelat de către alți oameni. ––Henry Ward Beecher
Dacă nu încălzești tu lumea, atunci lumea te va răci pe tine însuţi. Dacă iei un tăciune aprins și îl așezi pe pământul înghețat, vor avea loc două fenomene: pe de o parte, acel tăciune va pierde treptat din căldura sa, iar, pe de altă parte, aerul din jurul său se va încălzi.
Există numai două căi pe care se realizează egalizarea temperaturii între un corp cald și unul rece: una constă în răcirea corpului cald, iar cealaltă în încălzirea corpului rece. Dacă tu nu încălzești lumea, lumea te răcește pe tine.
Fiecare om exercită o influență asupra celor din jurul său și este influențat de ei; iar dacă ceea ce oferă cineva nu este mai mult decât ceea ce primește, un asemenea individ nu este decât o biată făptură aflată la cheremul împrejurărilor. ––Alexander Maclaren
Însoţirea noastră cu oameni nesfințiți va avea unul din următoarele efecte: ori îi va face pe ei să dorească să fie sfinți, ori ne va face pe noi să dorim să renunţăm la sfinţenie. ––Autor necunoscut
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey