PARFUMUL CONSACRĂRII
„Predaţi‑vă azi în slujba Domnului.” (Exod 32.29)
„Cine vrea să‑şi mai aducă de bunăvoie astăzi darurile înaintea Domnului?” (1 Cronici 29.5)
David Brainerd, misionar între indienii din America de Nord, spunea: „Iată‑mă, Doamne, trimite‑mă! Trimite‑mă până la capătul pământului; trimite‑mă între păgânii brutali și sălbatici din pustie; trimite‑mă departe de tot ce poate însemna confort pământesc, departe de orice mângâiere omenească; trimite‑mă chiar și la moarte, dacă aceasta înseamnă să fiu în slujba Ta și contribuie la propășirea Împărăției Tale.”
Tipul acesta de consacrare ni se va părea și mai sacru decât cuvintele citate dacă aflăm în ce condiții au fost ele scrise. Acest tânăr misionar a lucrat ani de zile în mijlocul indienilor, dormind pe paie, suferind de singurătate, mâncând lucruri aproape necomestibile.
Eforturile lui au fost răsplătite cu o trezire spirituală și a fost binecuvântat cu prietenia și dragostea unei fiice evlavioase a lui Jonathan Edwards, așa că a ajuns să creadă în oportunitatea de a se stabili la casa lui. Dar tocmai atunci a fost informat de medicul său curant că boala cu care se lupta de ani buni avea să‑i dea foarte curând lovitura de graţie. Aşa că David a încălecat și a îmbrățișat din nou viața rătăcitoare și nesigură din pustie pentru a‑și petrece ultimele zile luptând pentru sufletele pe care își dorea atât de mult să le ducă la mântuire.
El spunea în continuare: „În acele clipe, am experimentat într‑un mod cât se poate de fulgerător și de viu sentimentul valorii mângâierilor omenești; dar le‑am văzut infinit mai prejos decât valoarea Împărăției lui Cristos și a propovăduirii Evangheliei Lui binecuvântate. O viață liniștită, siguranța unui cămin, prieteniile duioase – toate acestea mie mi s‑au părut la fel de valoroase în ele însele ca oricând înainte; dar privite comparativ, mi s‑au părut nimicuri.
Când le‑am comparat cu valoarea uriaşă a lărgirii Împărăției lui Cristos, au dispărut asemenea stelelor la răsăritul soarelui. Sunt cât se poate de sigur că, văzând limpede valoarea lucrurilor plăcute.
ale vieții, eu totuși m‑am predat și m‑am consacrat trup și suflet slujirii lui Dumnezeu și propășirii Împărăției lui Cristos; chiar dacă acest lucru va însemna să le pierd pe toate. Nu am putut să fac altfel, pentru că nu am vrut și nu am putut să aleg altfel. Am fost constrâns, și în același timp aleg, să spun: «Adio, prieteni și mângâieri omenești, chiar cele mai preţioase, dacă Domnul va decide astfel. Adio, adio; îmi voi petrece viața, până la ultima suflare, în peșterile și în hrubele pământului, dacă lucrul acesta va duce la propășirea Împărăției lui Cristos.»”
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
