CĂLĂUZIRE PRIN PIEDICI
„… când va deschide el, nimeni nu va închide, şi când va închide el, nimeni nu va deschide.” (Isaia 22.22)
„… Cel ce deschide, şi nimeni nu va închide, Cel ce închide, şi nimeni nu va deschide.” (Apocalipsa 3.7)
„Întotdeauna am crezut că, dacă ne vom ruga Domnului cerând călăuzire, o vom primi; dar uite că de o vreme mă rog din toată inima să mi se deschidă o cale, și mi se pare că fiecare ușă la care am ajuns până acum a fost închisă”, a zis fata iritată.
„Poate că ușile închise reprezintă tocmai călăuzirea pe care o cauți”, i‑a răspuns mama ei.
„Ce vrei să spui?” a întrebat fata surprinsă.
„Doar atât: când drumul e blocat, s‑ar putea ca asta să însemne că în momentul de față nu aceea este ușa pe care vrea Dumnezeu să intri; dacă vei continua să te rogi și să faci voia Lui, poți fi sigură că ușa care trebuie se va deschide la momentul potrivit. Nu‑ți amintești cum apostolul Pavel, la începutul celei de‑a doua dintre călătoriile sale misionare, descoperă că Duhul Sfânt îi pune obstacole în cale, împiedicându‑l să meargă acolo unde intenționase să meargă, și cum aceasta a fost o călăuzire clară din partea Providenței, deşi la momentul respectiv nici el și nici tovarășii lui de călătorie nu au recunoscut‑o ca atare?
Multe uși se închid pentru ca cel în cauză să fie forțat să meargă pe calea aleasă în mod înțelept de Dumnezeu. Dacă ușile pe care ar fi vrut să meargă Pavel nu ar fi fost închise, Evanghelia nu ar fi avut șansa să intre în Europa și cine știe dacă nu cumva am fi fost noi popoarele păgâne în locul națiunilor străine spre care trimitem astăzi misionari?”
Eram în faţa unei uşi închise,
Căci Domnul voia mea o năruise.
Făcusem planuri bine ticluite,
Şi nu vedeam de ce‑s zădărnicite.
Să fi comis eu oare vreo greşeală?
Să nu fi luat ceva în socoteală?
Mi s‑a părut problema prea măruntă?
De ce dezamăgirea asta cruntă?
Dar, după clipe lungi de frământare,
Avea să vină şi‑o clarificare:
Când Dumnezeu ridică un obstacol,
E pentru‑a face loc unui miracol.
Ştiu bine azi de ce mi‑a‑nchis o uşă:
Îmi ascunsese aur sub cenuşă!
Deci nu uita, când întrebări te scurmă:
Ce face El pricepi abia la urmă.
Prelucrare de C.M. a unui fragment dintr‑un poem compus de Clara Simpson
„Paşii unui om bun sunt porunciți de Domnul.” (Psalmul 37.23 – NKJV)
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey