RODNICIE ÎN SUFERINȚĂ
„Dar cu cât îi asupreau mai mult, cu atât se înmulţeau şi creşteau.” (Exod 1.12)
„În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi.” (Iov 42.12)
Motivul pentru care Dumnezeu ne trece prin încercări și apoi ne scoate din ele nu este numai acela de a prețui mai mult fericirea regăsită, ci El vrea să purtăm în natura noastră o amprentă care nu ne putea fi impregnată altfel, decât dacă fiinţa noastră a fost mai întâi înmuiată pentru a o putea primi.
Vedem pretutindeni astfel de oameni care au trecut prin experiențe cumplite și apoi au ieșit teferi la liman. Poate că a fost vorba despre o boală teribilă, și omul acela a fost readus la viață chiar din ghearele morții. Poate că a fost vorba despre o sarcină extraordinară pe care societatea l‑a desemnat s‑o îndeplinească, și dacă ar fi eșuat, asta ar fi însemnat ruina lui; era o sarcină în care, la un moment dat, se părea că va eșua cu siguranță. Poate că a fost vorba despre un întuneric gros care acoperise tot adevărul, lăsând impresia că persoana copleşită de el nu va mai putea ști niciodată ceva despre Dumnezeu sau despre oameni.
Indiferent despre ce fusese vorba, experiențele enumerate au venit și au trecut. Și, la final, îi vedem pe toţi acești oameni ușurați, eliberați, ieșind la lumină la celălalt capăt al tunelului.
Ce l‑ai putea întreba pe un astfel de om? Oare simțul dreptății îți va fi satisfăcut la gândul că omul acela este acum ușurat și eliberat, asemenea celui care, după o luptă grea cu valurile, reuşeşte să pună iarăşi piciorul pe pământ în locul din care a fost luat de ape?
Categoric nu. Simțul uman al dreptății cere cu mult mai mult. Cu siguranță, omul acela a văzut ceva aparte în adâncul întunericului sau, poate, măcar în momentul trecerii de la întuneric la lumină – şi anume, acel ceva pe care lumina pură, neumbrită de nimic, nu i l‑ar fi putut arăta niciodată. În frământarea și în chinurile prin care a trecut, persoana respectivă trebuie să fi învățat ceva special – un lucru pe care, atâta timp cât a fost perfect sănătos, n‑a avut sensibilitatea să‑l înțeleagă; o lecţie care, odată ce şi‑a recăpătat sănătatea, va fi pentru el un izvor tainic și inepuizabil de fericire care va continua să‑i adape sufletul până ce va ajunge în veșnicie.
În lipsa unor asemenea revelații, bezna și chinurile ar fi inexplicabile, zadarnice și hidoase. Dar revelațiile acestea se bazează pe felul în care ochii sufletului caută după ajutor.
Phillips Brooks
Doar un creştin ce cu bine‑a trecut
Printr‑un cuptor de‑ncercări,
Are de‑acum fericirea ca scut,
Vesel priveşte spre zări.
El a aflat mângâieri în necaz,
Teafăr sosind la liman;
Domnul e vrednic de slavă, căci azi
Are‑un urmaş puritan.
Prelucrare de C.M. după un fragment dintr‑un poem compus de Houghton
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
