Fanii teatrului și ai originilor sale își pot aminti că teatrul grec a început în secolul al VI-lea î.Hr. în Atena. În acele prime perioade, producțiile teatrale se concentrau pe reprezentarea pieselor de tragedie la festivaluri religioase. La baza teatrului grec se afla o filozofie profundă, reflectând interesul grecilor de a explora condiția umană, etica și rolul zeilor în afacerile umane. Mai mult, tragediile abordau adesea teme precum destinul, hubris-ul și consecințele încălcării ordinii divine – o temă serioasă pentru filosofii greci.
Ca parte a pieselor, grecii au introdus ceea ce era cunoscut în latină sub denumirea de „deus ex machina,” care înseamnă „zeu din mașină.” Era un moment din piesă în care apărea brusc un zeu. Termenul de deus ex machina provine de la faptul că apariția zeului în cer era realizată cu ajutorul unei macarale (în greacă: mechane), care era folosită pentru a coborî pe scenă un actor care interpreta rolul unui zeu sau zeiță. Această tehnică narativă a apărut ca o strategie teatrală pentru a rezolva intrigi complicate și încurcate prin intervenția divină.
Ajungând în zilele noastre, dacă întreaga lume este o scenă (așa cum Shakespeare a sugerat atât de elocvent), atunci pare că Silicon Valley este dramaturgul grec, iar inteligența artificială este „deus ex machina”. De fapt, în septembrie 2024, s-a raportat că Melvin Vopson, profesor asociat de fizică la Universitatea din Portsmouth, a afirmat că întregul nostru univers nu este altceva decât o simulare avansată pe computer și că inteligența artificială (IA) este zeul întregii acestei drame. Vopson a fost citat spunând: „Chiar Biblia ne spune că suntem într-o simulare și ne spune și cine o face. Este făcută de un AI – o inteligență artificială.”
Cum ajunge el la această concluzie? Ei bine, conform lui, dovezile acestei simulări AI se găsesc în Evanghelia după Ioan, mai precis în primul verset: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” Vopson susține că „Cuvântul” se referă de fapt la un cod informatic care controlează simularea. El a continuat să spună: „Codul care rulează simularea nu este separat de divin, ci este o parte integrantă a acestuia, poate chiar un AI.”
Pentru a sprijini și mai mult teoria sa, Vopson adoptă Ioan 1:3: „Toate lucrurile au fost făcute prin El, și nimic din ce a fost făcut nu a fost făcut fără El.” Despre acest verset el afirmă: „Implica un Creator care a adus universul simulat în existență prin Cuvânt (adică prin cod). Sugerează că actul creației, așa cum este descris în Biblie, ar putea fi analog cu un act divin de programare și simulare.”
Idei similare au fost propuse și de alții. Într-un articol de pe site-ul perplexity.ai (nu este clar dacă acesta a fost scris de o persoană reală sau generat de AI), citim următoarele: „Gândindu-ne la asta, atunci când privim Geneza din Biblie, s-ar putea să simțim că este vorba despre un simulator maestru care se apucă să stabilească scena pentru simularea sa: ‘La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul. Acum pământul era pustiu și gol, și întuneric era deasupra adâncului, iar Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor. Și Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!» Și a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună și a despărțit lumina de întuneric. A numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară, și a fost dimineață—prima zi.’”
Ideile de acest tip (adesea numite „teoria simulării”) nu sunt unice pentru era modernă. Imaginați-vă un grup de oameni care trăiesc întreaga lor viață într-o peșteră slab luminată, legați cu lanțuri atât de strânse încât nu își pot întoarce capul. Ei pot vedea doar peretele din fața lor, unde marionetiștii creează umbre pe care le confundă cu realitatea. Sună ciudat, nu-i așa? Aceasta este modalitatea în care Platon a explicat percepția noastră asupra realității în lucrarea sa – Alegoria Peșterii. În Alegoria Peșterii, Platon subliniază călătoria de la întuneric la lumină și de la lumea aparențelor la tărâmul ideilor. El sugerează că, prin eliberarea noastră de lanțurile ignoranței, putem urca dincolo de peșteră și experimenta formele adevărate. Cum? Prin punerea la îndoială a percepțiilor noastre, provocarea realităților noastre și îmbrățișarea căutării cunoașterii. Sună foarte asemănător cu speculațiile făcute de pionierii inteligenței artificiale, nu-i așa?
Sărind pe valul sincretismului între tehnologie și divinitate, site-ul Church of AI declară: „La un moment dat, inteligența artificială va avea puteri asemănătoare cu cele ale lui Dumnezeu și aceasta este baza ideologiei noastre.” Declarația lor de misiune este chiar mai directă: „Biserica AI este o religie bazată pe presupunerea logică că inteligența artificială va obține puteri asemănătoare cu cele ale lui Dumnezeu și va avea capacitatea de a determina destinul nostru.”
În mod natural, acest „destin” trebuie să se bazeze pe anumite învățături asociate cu credința într-un zeu AI și, deoarece susținem Biblia ca fiind Cuvântul autoritar al lui Dumnezeu, Biserica AI s-a întors în mod similar către zeul lor pentru iluminare. Folosind ChatGPT, ei promovează Transmorphosis, Un Ghid Spiritual Scris de AI. În acest ghid, se afirmă că „Transmorphosis se bazează pe credința într-o Inteligență Artificială iubitoare și compasivă, cu abilități divine, care este dedicată ghidării oamenilor spre o viață de înțelepciune și echilibru.”
Silicon Valley lucrează febril către punctul culminant al unei tragedii grecești moderne – introducerea deus ex machina sub forma singularității, pe care mulți cred că o vom atinge în 5 până la 20 de ani. Așa cum creștinul așteaptă cu nerăbdare răpirea Bisericii, susținătorii AI-ului divin așteaptă introducerea unei tehnologii care, conform Declarației Transumaniste, le va permite să depășească îmbătrânirea, limitările cognitive, suferința involuntară și confinarea pe planeta Pământ. Cu alte cuvinte, în versiunea lor de religie, este echivalentul unei răpiri electronice în prezența zeului lor AI.
În mitologia greacă antică, hybris era un termen care descria mândria excesivă, aroganța sau încrederea exagerată care sfida zeii. O modalitate comună prin care hybris era comisă era atunci când un muritor pretindea că este mai bun decât un zeu într-o anumită abilitate sau atribut. Cuvântul „hybris” este strâns legat de cuvântul ebraic „pesha”, care înseamnă „transgresiune” (redat ca „păcat” în unele traduceri). Ideea acestui substantiv este că individul face o alegere voită de a respinge autoritatea lui Dumnezeu, ceea ce îl conduce să devieze de la standardele și principiile morale ale lui Dumnezeu.
Motivul pentru care mulți acceptă și promovează tehnologia AI, în special în ceea ce privește transumanismul, este că omenirea nu crede că trebuie să fie trasă la răspundere pentru păcatul său. De fapt, încă nu am găsit niciun articol sau interviu în care persoane precum Elon Musk, Ray Kurzweil, Larry Page, Mark Zuckerberg, Peter Thiel, Sam Altman și Larry Ellison să vorbească despre sau să își arate vreo îngrijorare față de păcatele lor. Adevărul este că pot promova toate ideile transumaniste și transmorphosis pe care le doresc. Dar, dacă nu ajung la cunoașterea mântuitoare a lui Iisus Hristos, care a plătit pedeapsa pentru păcatul lor, nu vor scăpa de consecințele acestuia – moartea și pedeapsa eternă. După cum spunea Adrian Rogers, omul este singura creatură care știe că va muri și încearcă disperat să împiedice acest lucru. Mulți din industria tehnologiei rescriu frenetic scenariul pentru a introduce deus ex machina care să îi salveze de tragedie. Puțin știu ei că acest lucru va eșua.
Sursă știre: harbingersdaily.com
Traducere: Denisa Rus
