„M-am uitat și iată că au venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului.” (Ezechiel 1:4)
Creaturile extraordinare, sfinte, descrise de Ezechiel, despre care știm atât de puțin, dar ar trebui să știm mai mult, au ieșit din foc având patru fețe. Ele au mers drept înainte și și-au lăsat jos aripile pentru a se închina; și, la cuvântul poruncii lui Dumnezeu, au sărit pentru a-I împlini voia. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise din rugul aprins. Când Dumnezeu a mers cu Israel, era în nor ziua și în stâlp de foc noaptea. În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a lăsat peste fiecare ucenic ca o limbă de foc. Ce spune Dumnezeu în toate acestea? Dumnezeu locuiește în mijlocul oamenilor în acel foc extraordinar. El nu a retras stâlpul de nor ziua sau stâlpul de foc noaptea pentru a-I putea conduce în toate călătoriile lor. Era Dumnezeu care locuia în mijlocul lor. Prezența Sa din foc a fost cea care a adus Israelului protecția și călăuzirea necesară în drumul lui. Când a fost făcut tabernaculul, heruvimii din aur protejau scaunul îndurării. Ce a fost lucrul acela care s-a pogorât între aripile heruvimilor? Era focul prezenței lui Dumnezeu.
Te lăudăm, Doamne, și ne închinăm Ție cu o intensitate care vine de la focul de pe altar. Arzi, focule, arzi în mine dorințe sfinte până când nu mai vreau nimic altceva. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
