„Căci acest fiu al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească.” (Luca 15:24)
Pilda fiului risipitor are niște aspecte foarte fascinante. După ce fiul risipitor cheltuise tot ce avea, s-a pomenit în mijlocul porcilor, și Scriptura afirmă că și-a venit în fire. Ce expresie frumoasă; e ca și cum Dumnezeu înțelegea că omul nu fusese în apele lui, dar acum, prin înțelepciunea învățată din pierdere și dorul de casă, și-a venit în fire. Oamenii nu sunt mereu la fel. Ei rătăcesc așa cum a făcut fiul risipitor; apoi se întâmplă ceva care îi determină să-și vină în fire. Harul nu vine ca vremea, ca un mare val de har fierbinte și apoi nici urmă de har. Din moment ce harul este ce este Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să Se poarte întotdeauna conform naturii Sale. Trebuie să Se poarte conform naturii Sale înainte de Potop și după Potop. Conform naturii Sale când a fost dată legea și după aceea. Dumnezeu trebuie să Se poarte întotdeauna conform naturii Sale; și, întrucât harul este un atribut a lui Dumnezeu, este ce este Dumnezeu și nu poate fi scos din Dumnezeu dacă Dumnezeu rămâne Dumnezeu. A fost și întotdeauna va fi har în inima lui Dumnezeu; și nu este mai mult har decât a fost vreodată și nu va fi mai mult har vreodată decât este acum.
Tată ceresc, e o mare mângâiere pentru mine să vin la Tine și să găsesc că harul Tău este mereu suficient. Eu mă schimb, dar harul Tău nu se schimbă niciodată. El mă aduce întotdeauna unde vrei Tu să fiu. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
