„Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţește-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ţi aminte de îndurările Tale!” (Habacuc 3:2)
Ceea ce ne trebuie azi mai mult decât orice este o trezire. Trezirea este, printre alte lucruri, o manifestare bruscă a prezenței lui Dumnezeu. Nu este venirea soarelui, ci soarele care străpunge norii. Deși poate că soarele este ascuns, el tot se află acolo până când străpunge norii. O trezire nu este Dumnezeu care vine la noi, ci Dumnezeu care străpunge obstacolele ce ne împiedică să-L cunoaștem prin trăire. Cel mai mare lucru care ne împiedică să trăim cu adevărat o astfel de mișcare a lui Dumnezeu este egoismul nostru. Vrem ca Dumnezeu să facă ceva în viața altcuiva, dar în viața noastră nu avem de gând să facem nicio schimbare. Suntem multumiți de felul în care suntem, chiar dacă nu trăim prezența lui Dumnezeu adânc în inima noastră. Dacă vrem să avem părtășie cu Dumnezeu și comuniune cu El, trebuie să fim ca El, așa cum este Isus. Trebuie să ne pocăim de egoismul care ne încleștează inima, de îngăduința de sine care domnește în viața noastră, și să le mărturisim lui Dumnezeu ca păcat. Odată ce acest reziduu spiritual e scos din inima noastră, soarele prezenței lui Dumnezeu va pătrunde și va străluci adânc în ea.
Duhule Sfânt al puterii Cincizecimii, străpunge norii disperării și descurajării și strălucește peste inima mea în sclipirea sfințeniei Tale. Umple-mă cu lumina sfântă a prezenței Tale. În numele lui Isus mă rog. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
