„Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi și se va face noapte lumina dimprejurul meu”, iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea strălucește ca ziua și întunericul, ca lumina.” (Psalmul 139:11-12)
Oricând se roagă lumea, de regulă se roagă fără a avea sentimentul apropierii lui Dumnezeu. Dumnezeu este mereu altundeva, de obicei undeva foarte departe. Motivul este că, în cele spirituale, apropierea și asemănarea sunt la fel. Îndepărtarea înseamnă deosebire. Când este vorba de personalitate, când este vorba de duhuri, când este vorba de ceea ce nu este material, distanța nu înseamnă absolut nimic în toată această lume largă. De aceea a putut Isus să Se ducă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl și să spună oamenilor denpe pământ: “Eu sunt cu voi mereu.” Isus Cristos ca Dumnezeu, și Dumnezeu fiind duh, poate fi instantaneu peste tot în același timp fără nici o problemă. Oamenii sunt despărțiți de Dumnezeu nu pentru că El este departe spațial de ei, nu pentru că El este departe ca o galaxie sau o stea îndepărtată, ci pentru că există deosebire de natură. Când ne proiectăm concepția omenească în cele spirituale, nu reușim să-L descoperim pe Dumnezeu. O expresie binecunoscută azi sună așa: “Cineva acolo sus mă iubește.” Nu-mi vine în minte o expresie mai oribilă decât asta. Lumea nu are acea legătură intimă cu Dumnezeu care vine prin cunoașterea lui Isus Cristos. Creștinul spune: “Hristos în mine mă iubește.”
Doamne Isuse, prin Tine am intrat în acea copleșitoare și minunată prezență a lui Dumnezeu. Eu Te cunoasc și Tu mă cunoști pe mine, iar părtășia noastră este dulce în fiecare zi. Amin și amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
