„Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie.” (Geneza 8:9)
Prezența lui Dumnezeu este fericirea tuturor creaturilor morale, la fel cum strălucirea soarelui este fericirea tuturor creaturilor care iubesc soarele. Toate creaturile care iubesc soarele ies afară și ies la suprafață. De aceea, prezența acelui Dumnezeu sfânt este fericirea tuturor creaturilor morale; iar absența lui Dumnezeu este teroarea, durerea și tristețea tuturor creaturilor căzute. Nu mă refer doar la prezența lui Dumnezeu, ci la prezența manifestată a lui Dumnezeu. Este o mare diferență. Chiar și în iad, prezența lui Dumnezeu poate fi găsită, dar cu siguranță nu prezența Sa manifestată. De accea, omul poate face înconjurul pământului, fiind așa de aproape de Dumnezeu încât să-I poată vorbi în șoaptă. Și Dumnezeu Îi va auzi șoapta. Dar omul este așa de înstrăinat și de îndepărtat încât se va duce la râu și se va sinucide, crezând că nu există Dumnezeu nicăieri în univers. Cred că acesta este motivul activității febrile a omului și practic al întregului divertisment care există pe lume. Înăuntru există un neastâmpăr care nu poate fi astâmpărat până când, așa cum a spus Sf. Augustin, nu ne odihnim deplin în Dumnezeu.
Dumnezeule drag, am simțit acel neastâmpăr în propriul meu suflet, pe care nimeni nu l-a putut potoli până nu m-am odihnit deplin în Isus Cristos. Aproprierea Sa mi-a liniștit sufletul. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
