„Numai iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe șiretenii.” (Eclesiastul 7:29)
În spatele fiecărei invenții de instrumente și al fiecărui soi de divertisment se află un motiv simplu. Omenirea, care a fost creată pentru a avea părtășie cu Dumnezeu, iar acum este înstrăinată de El, încearcă să găsească o soluție pentru acea înstrăinare. Poate, gândesc ei, gălăgia și activitatea le vor îneca acel dor lăuntric după ceva ce nu pot explica. Ei știu că ceva nu e așa cum trebuie, chiar dacă s-ar putea să nu-l poată explica. Există un semn al îndepărtării între omul înstrăinat de Dumnezeu și Dumnezeul care a fost viața și soarele lui. Iadul va fi iad pentru că creaturile morale sunt despărțite de soarele feței lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi nicio stradă de aur, niciun zis de jasp, niciun înger, nicio harpă, nicio făptură vie, niciun bătrân și nicio mare de sticlă, cerul ar fi cer pentru că vom vedea fața Lui și numele Lui pe fruntea noastră. Prezența manifestată, conștientă a lui Dumnezeu este cea care face cerul ceea ce este; și refuzul lui Dumnezeu de a-Și manifesta vreodată prezența în iad sau pe pământ sau oriunde oamenii nu sunt oameni buni sau nu vor să fie oameni buni, este cel care face ca iadul să fie ce este. Acesta este motivul pentru care lumea noastră se află azi într-o așa strâmtorare și disperare.
Dumnezeule vesnic, Tu care locuiești în toată veșnicia, umple-mi inima cu prezența Ta și această lume va fi cer pentru mine. Îți mulțumesc pentru Isus care face posibil acest lucru. Amin și amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
