“Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta.” (Psalmul 16:11)
Dumnezeu a făcut această creație și I-a plăcut mult ce a creat. Dumnezeu a găsit plăcere în Sine și a găsit plăcere în propriile Sale calități desăvârșite și în desăvârșirea lucrării Sale. Când este vorba de răscumpărare, aceasta nu a fost o sarcină grea adusă asupra lui Dumnezeu de o nevoie morală. Nu a fost ceva care L-a luat pe Dumnezeu prin surprindere, ca să fie nevoit să oprească orice altceva și să rezolve problema. Dumnezeu a vrut să realizeze răscumpărarea. Răscumpărarea omenirii nu a fost o necesitate pentru Dumnezeu. El nu a trebuit să-Și trimită Fiul, pe Isus Hristos, ca să moară pentru omenire. Să nu vă închipuiți că Sfânta Treime a stat la masa rotundă în cer, încercând să vadă ce e de făcut, discutând să vadă dacă merită să mântuiască omenirea sau nu. Nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr. Isus a venit de bună voie ca să moară pe cruce. Răscumpărarea a fost bunăvoința fericită a lui Dumnezeu. O mama nu este nevoită să se scoale și să își hrănească bebelușul la doua dimineața. Nicio lege nu o obligă să facă asta. Nu este obligată să-i acorde bebelușului grija plină de dragoste pe care i-o acordă. Ea vrea să o acorde. O face pentru că îi place să o facă.
Doamne, privesc creația din jurul meu și aproape că văd plăcerea pe care Tu trebuie să o vezi privind în inima mea răscumpărată. Lucrarea Ta perfectă Îți dă posibilitatea să privești în inima mea și să vezi o frântură din Tine. Spre cinstea și lauda Domnului Isus Hristos, Mântuitorul meu. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer