„Căci El este Dumnezeul nostru și noi suntem poporul pășunii Lui, turma pe care o povăţuiește mâna Lui… O! de aţi asculta azi glasul Lui!” (Psalmul 95:7)
Când merg la Dumnezeu să-mi mărturisesc păcatul și mă încred în El să mă ierte, iau iertarea prin credință. Atunci, meritul e în credință mea? Nicidecum. E în bunul Dumnezeu care mă iartă, pentru că un astfel de Dumnezeu este El. El este plin de har, binevoitor și gata să ierte, bucuros, vesel și voios. Toate aceste cuvinte se găsesc în textul ebraic original despre Dumnezeu. Ce înseamnă acestea pentru mine? Atât de multe texte înfloresc când ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu. David nu a spus în Psalmul 23:6: “Da, bunătatea și îndurarea mă vor însoți” (traducere literală) ca și cum ar fi fost o experiență în inima sa, dar nu era chiar sigur. Nu acesta e întelesul textului. David a spus: “Da, bunătatea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele.” De ce ar însoți bunătatea și îndurarea un om în toate zilele vieții sale? Pur și simplu pentru că Dumnezeul bunătății și îndurării l-a însoțit în toate zilele vieții sale. Dumnezeu e sursa. Meritul nu este niciodată în noi sau în venirea noastră, ci absolut în caracterul lui Dumnezeu.
Dumnezeule drag, Tu m-ai invitat să vin și mă accepți nu pentru că merit, ci datorită bunătății Tale. Ce mult Te laud azi! Amin și amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
