Christian Aid Ministries dezvăluie detalii uimitoare despre modul în care misionarii lor au scăpat în cele din urma, din captivitate, în Haiti, arătând totul ca într-o scenă de film.
Restul grupului de 12 misionari a făcut o evadare îndrăzneață peste noapte săptămâna trecută, eludându-și răpitorii și mergând kilometri întregi pe un teren dificil, luminat de lună, cu un copil mic și alți copii mai mari după ei.
„Grupul s-a folosit de stele ca ghid pentru a ajunge la libertate, după un calvar de două luni”, au declarat luni oficiali ai agenției din Ohio, într-o conferință de presă.
“Ostaticii Îl simțeau pe Dumnezeu că îi impulsionează pentru a încerca o evadare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Weston Showalter“. În timpul captivității lor, Dumnezeu a pus în câțiva ostatici dorința de a încerca o evadare.
“A încerca un astfel de lucru ar fi periculos”, a continuat el. “Ei L-au căutat pe Dumnezeu iar și iar căutând îndrumare de la El.”
„După multe discuții și rugăciuni, ei s-au unit în gândul că Dumnezeu părea să-i conducă în acest fel.” El a spus că au căutat semne specifice de la Dumnezeu, și El a confirmat de multe ori că momentul nu a sosit încă. Apoi, a sosit noaptea de miercuri, 15 decembrie.
“Când au simțit că momentul este potrivit, au găsit o modalitate de a deschide ușa care era închisă și blocată, au pășit în tăcere pe unde au ales sa treacă și au părăsit rapid locul în care erau ținuți, în ciuda faptului că erau numeroși gardieni în apropiere”, a spus Showalter. “În depărtare, au putut vedea o creastă montană pe care au recunoscut-o și identificat-o în zilele anterioare. Ei au identificat acest reper înainte și au știut că aceasta a fost direcția în care au nevoie să meargă. Au urmat, de asemenea, îndrumarea sigură a stelelor în timp ce călătoreau prin noapte, călătorind spre siguranță.”
Christian Aid Ministries a dezvăluit joi, că misionarii au fost în cele din urmă liberi, dar nu era clar dacă au fost eliberați prin răscumpărare, deoarece răpitorii lor ceruseră 1 milion de dolari pentru fiecare dintre cei 17 misionari ostatici.
Se pare că toți membrii grupului sunt într-o formă bună și acum se întorc acasă cu familiile lor.
David Troyer, directorul general al CAM, a dat, de asemenea, un mesaj special pentru răpitori, oferind iertare și salvare găștii.
“Nu cunoaștem toate provocările cu care vă confruntați. Credem că violența și asuprirea altora nu pot fi niciodată justificate. Ați provocat ostaticilor noștri și familiilor lor multă suferință. Cu toate acestea, Isus ne-a învățat prin cuvânt și prin exemplul Său că puterea de a ierta în dragoste este mai puternică decât ura unei forței violente. Prin urmare, vă oferim iertare”, a spus Troyer într-o declarație.
“Ostaticii au spus clar cum poți fi iertat și de Dumnezeu, dacă te pocăiești. Dorința noastră este ca dumneavoastră și toți cei care auziți sau citiți această afirmație să puteți ajunge la cunoașterea mântuitoare a lui Isus Hristos, a Mântuitorului nostru, a Fiului lui Dumnezeu și a Prințului Păcii”, încheie declarația.
După cum CBN News a raportat săptămâna trecută, Christian Aid Ministries a anunțat că cei 12 ostatici rămași au fost eliberați după ce au fost răpiți de o bandă haitiană, dar au oferit câteva detalii despre eliberarea lor.
Coșmarul a început pe 16 octombrie, când cei 17 misionari au fost răpiți în timp ce călătoreau la un orfelinat haitian din Ganthier, în zona Croix-des-Bouquets. Grupul a inclus 16 americani și un canadian. Printre cei răpiți s-au numărat cinci copii, inclusiv un copil de 8 luni, și șoferul lor haitian.
În noiembrie, membrii bandei au eliberat doi ostatici și încă trei la începutul lunii decembrie, toți fără incidente. Cei responsabili fac parte din celebra bandă de stradă numită 400 Mawozo.
Sursa: FaithWire