Undele acestui Congres vor fi resimțite ani de zile. Fie că este vorba de un accent reînnoit pe misiunile interculturale, de o regândire a justiției și evanghelizării sau de o nouă coaliție pentru a aborda problema migrației.
Billy Graham și John Stott ar fi surprinși. În 1974, ei au organizat cu reticență primul Congres de la Lausanne – o conferință misionară în mare parte occidentală, dominată de bărbați, în Lausanne, Elveția. În timp ce multe lucruri bune au apărut în urma acestei întâlniri, cel mai durabil impact a venit de la o lucrare prezentată de Ralph Winter, care a redefinit strategia misiunilor în jurul conceptului de a duce Evanghelia la popoarele care încă nu au auzit-o.
Cincizeci de ani mai târziu, în 2024, peste 5 000 de bărbați și femei din peste 200 de țări s-au reunit în Seul, Coreea, pentru cel de-al patrulea Congres Lausanne.
Fiecare zi m-a lăsat fără grai și copleșit, epuizat emoțional de conversații și experiențe. De multe ori mă întorceam în camera mea de hotel în stare de șoc.
Biserica coreeană a fost o gazdă incredibilă. Este posibil să fi fost cea mai complexă conferință din punct de vedere administrativ la care am participat vreodată.
Alegerea unui loc potrivit de desfășurare, satisfacerea nevoilor a 5 000 de persoane, servirea meselor, organizarea cazării și navigarea prin nuanțe culturale – cum ar fi decizii asupra cine ar trebui să fie pe scenă, cine ar trebui să fie onorat și pe ce scaun și la ce masă ar trebui sa stea fiecare – păreau sarcini imposibile.
Milioane de dolari au fost, de asemenea, strânse pentru a ajuta oameni din întreaga lume să participe. Conducerea de la Lausanne și creștinii coreeni care ne-au servit au îndeplinit totul cu excelență și har. Merită laude înalte.
Un colț de rai
Cum aș putea descrie cântarea alături de 5.000 de oameni din 200 de națiuni? Nu pot. A fost un colț de rai. Mă voi mai gândi vreodată la cuvintele „părtășia sfinților” în același mod? Probabil că nu.
Biserica este atât de diversă și de frumoasă. Acesta este și motivul pentru care mi-a luat ceva timp să procesez și să scriu gândurile mele despre Congres – am fost pur și simplu copleșit.
Într-o seară, participanții au urcat pe scenă ținând în mâini pancarte cu numele celor mai persecutate 50 de țări din lume. în timp ce fiecare nume era citit cu voce tare, cineva s-a rugat: „Doamne, ai milă de ___” în limba lor maternă.
Sala a fost unită într-un cor de rugăciune de mijlocire, iar eu am fost copleșit de greutatea momentului, abia reușind să rostesc cuvintele.
Mulți și-au exprimat deja opinia, iar în urma evenimentului au apărut dezbateri. Permiteți-mi să vă ofer o imagine de ansamblu a ceea ce s-a întâmplat.
Biserica să-L declare și să-L prezinte pe Hristos
Tema Congresului a fost „Biserica să-L declare și să-L arate pe Hristos împreună”.
Sesiunile grupurilor mari s-au desfășurat în format talk-show, cu expuneri mai lungi, discuții scurte pe teme specifice și închinare condusă de muzicieni coreeni și de formația Getty.
Fiecare zi a avut o temă specifică, teme care au cuprins de la Biserica Persecutată până la Împuternicirea Duhului pentru creștini la locul de muncă.
Fiecare participant stătea la o masă, iar după ce un vorbitor expunea tema, grupul discuta împreună conținutul. Accentul a fost pus pe colaborare și îmi imaginez că multe inițiative noi se vor naște din aceste conversații informale.
La masa mea mi s-au alăturat un președinte de seminar, un profesor japonez, un medic indonezian, un preot kenyan care slujește în Anglia rurală și o femeie mongolă care lucrează cu copii aflați în situații de risc.
După-amiaza, au avut loc sesiuni de dezbateri care au acoperit o varietate de subiecte. De la îngrijirea creației la sexualitatea umană, diversitatea subiectelor a fost grăitoare.
Am fost lider de grup pentru o sesiune cu tema „Oameni în mișcare” și ne-am petrecut după-amiezile dezbătând probleme legate de misiunea bisericii în contextul unei migrații globale fără precedent.
Pentru a vă da o idee despre conversații, într-o zi am discutat despre ce ar trebui să facă biserica coreeană, deoarece se așteaptă ca populația țării să scadă la jumătate până în 2050. Pentru a-și menține economia actuală, Coreea va avea nevoie de 30 de milioane de migranți. Cum ar trebui să afecteze acest lucru misiunea bisericii? Cum va afecta acest lucru ceea ce înseamnă să fii coreean?
Navigarea printre diferențele teologice
Adunarea cu biserica globală pune la încercare îndemnul lui Pavel din Romani 14:14: „Eu știu și sunt încredințat în Domnul Isus…” Biserica din întreaga lume este incredibil de diversă.
Pentru a ne implica în mod semnificativ, trebuie să fim flexibili cu ceilalți – și ceilalți să fie flexibili cu noi. Trebuie să ascultăm și, făcând acest lucru, s-ar putea să ne dăm seama că convingerile noastre profunde mai au și puncte slabe.
Este ușor să simți un sentiment de unitate atunci când întâlnești oameni pentru prima dată. Pe măsură ce săptămâna a trecut, unitatea noastră dată de Hristos a fost pusă la încercare. Ori de câte ori există o colaborare profundă, conflictele sunt inevitabile. Nu este o problemă; este doar realitatea.
Fiecare parte a Congresului a părut aranjată, de la numărătoarea inversă care pornea când vorbitorii trebuiau să părăsească scena până la luminile de concert din timpul închinării, care m-au împiedicat uneori să văd ce se întâmplă pe scenă.
Includerea unei trupe de teatru, selectarea cântecelor de către echipa coreeană (variind de la cântecele Passion de la începutul anilor 2000 la „Oceans”) și alegerea vorbitorilor – toate au comunicat priorități intenționate.
Fiecare vorbitor și-a adus propriile convingeri teologice și, așa cum era de așteptat într-o adunare care abordează subiecte complexe, cu unii am rezonat profund, în timp ce alții m-au făcut să tresar.
Sarah Breuel a condus un timp de închinare dedicat pocăinței. Întotdeauna sunt puțin suspicios în legătură cu astfel de lucruri, pentru că de multe ori mi se par aranjate. De data aceasta nu a fost așa. Ea a făcut apel la fiecare continent să se implice în misiuni globale.
M-a impresionat momentul în care a avertizat biserica nord-americană să nu își piardă îndrăzneala în misiune, și să nu cadă pradă ideii false că mișcarea misionară a fost doar un produs al colonialismului.
Mi-a amintit că americanilor le place să se critice pe ei înșiși și, făcând acest lucru, devin ambasadori ineficienți pentru Hristos.
În timpul zilei dedicat Bisericii persecutate, un vorbitor a împărtășit: „Ultima dată când am venit la Lausanne, am fost singurul care a venit din interiorul Iranului. Când m-am întors, m-au arestat și m-au băgat în închisoare timp de cinci ani pentru vina de a fi creștin”.
Apoi, cu un zâmbet a spus râzând: „Să sperăm că acest lucru nu se va mai întâmpla după această conferință”. Am rămas fără cuvinte.
Ramez Atallah, din Egipt, a participat la primul Congres de la Lausanne în 1974. Cu lacrimi în ochi, a relatat o poveste emoționantă despre un umil african care se ruga cu el în fiecare seară.
Omul se prezentase pur și simplu ca fiind „un pastor din Africa”. Abia mai târziu a descoperit că acesta era Festo Olang, arhiepiscopul Kenyei – un lider care a jucat un rol esențial în eforturile de traducere a Bibliei și a condus biserica kenyană într-o perioadă de creștere remarcabilă. Ce lecție puternică de smerenie.
De asemenea, am aflat că, pentru prima dată în istorie, conducerea a patru agenții biblice cheie – SIL International, United Bible Societies, Wycliffe Global Alliance și The Word for the World – sunt toate conduse de persoane de pe continentul african.
Această schimbare fără precedent reflectă implicarea și conducerea tot mai mare a bisericii mondiale în traducerea Bibliei. De exemplu, Biserica FJKM din Madagascar a mobilizat 300 de voluntari pentru a traduce Biblia din limba națională malgașă în diferite limbi locale.
Ca urmare a acestui efort la nivel local, patru traduceri ale Noului Testament au fost finalizate în doar cinci ani, iar alte patru sunt în pregătire.
Mesajul lui Ronaldo Lidório, misionar și teolog brazilian, cu privire la popoarele neevanghelizate a avut un impact profund pentru mine personal. Vi-l recomand.
Alte lucruri care m-au făcut să tresar
De exemplu, un frate african i-a admonestat cu pasiune și grație pe cesaționiști, susținând că ei neagă puterea Duhului Sfânt. Nu am auzit niciun cesaționist oferind o replică și nici nu-mi imaginez că ar fi fost în regulă să spună asta de pe scenă.
Îngrijirea creației a fost încadrată ca o problemă de dreptate, dar soluțiile propuse au fost doar ecoul narativelor seculare. Un vorbitor a sugerat că teologia dispensaționalistă a contribuit la susținerea nedreaptă a Israelului. Acest lucru a determinat Lausanne să trimită un e-mail cu scuze.
Rick Warren i-a mustrat ușor pe complementariști, sugerând că aceștia trec cu vederea Ioel 2. Nu-mi pot imagina un complementarist urcând pe scenă și mustrând femeile care au predicat.
Și nu vreau să mă iau de Warren, dar în timp ce spunea că biserica sa a plantat mai multe biserici decât oricare alta din lume – având peste 2 000 de biserici plantate, majoritatea de membri aflați în călătorii pe termen scurt – am auzit ecouri ale unui accent american pus pe viteză, o confuzie între evanghelizare și misiune și o statistică care ar putea fi prea optimistă.
Mi-am amintit de alte organizații misionare care pretind că au plantat mii de biserici în țările cu majoritate musulmană, doar pentru ca misionarii din acele regiuni să reclame exagerarea.
Un frate penticostal american, în entuziasmul său, a cerut tuturor să ridice mâna dacă se consideră credincioși „plini de Duh” (adică penticostali). Jumătate din sală a ridicat mâna.
Nu mi-am putut imagina un baptist reformat urcând pe scenă și făcând același lucru. Un vorbitor și-a depășit intervalul alocat în timp ce vorbea despre biserica persecutată; muzica a început să cânte, iar el a fost dat la o parte pentru a face loc unei scenete a trupei de teatru.
Discuțiile despre dreptate au reflectat adesea o perspectivă liberală: ecologism, diferențe salariale, diferențe de gen, anticolonialism și critici ale capitalismului – toate cu soluții progresiste.
Implicațiile (deși poate nu au fost intenționate) sunt că aceia dintre noi care ar putea avea mai multe soluții de economia de piață nu se preocupă de problemele de dreptate decât dacă pledează pentru implicarea guvernului.
De asemenea, nu s-a făcut nicio referire la avort sau la presiunea cu care se confruntă creștinii în a se opune căsătoriei între persoane de același sex. S-a simțit ca și cum anumitor puncte de vedere li s-a oferit o platformă, în timp ce altele au fost subtil, deși nu intenționat, excluse.
Lausanne va simți presiunea de a ceda în ceea ce privește problemele LGBTQ+, și probabil că o face deja, deoarece știam de mai mulți participanți care susțin relațiile sexuale între persoane de același sex în cadrul căsătoriei și care sunt de părere că creștinii pot avea opinii diferite cu privire la această problemă atâta timp cât credem în Evanghelie.
Acestea au fost, de asemenea, dezbateri occidentale. Alte probleme care ar putea afecta majoritatea participanților non-occidentali nu au fost în centrul atenției, probabil pentru că nu sunt în mintea vorbitorilor occidentali.
Întotdeauna vor exista unele concesii atunci când se adună un grup atât de mare. Sincer, nu știu cum au reușit planificatorii conferinței.
Dar, în ciuda tensiunilor teologice și filosofice, știu că mulți dintre vorbitorii cu care nu am fost de acord emană, de asemenea, prezența și puterea Duhului Sfânt.
Așa că am stat, am ascultat și am căutat să înțeleg de unde veneau – sperând să învăț ceva în acest proces. Nu am fost întotdeauna de acord cu diagnosticul lor, dar unitatea pe care o avem în Hristos transcende dezacordurile noastre.
Mi-aș fi înfășurat cu plăcere brațele în jurul lor, m-aș fi rugat cu ei și m-aș fi bucurat de o masă împreună.
Misiunea Bisericii
În centrul tuturor dezacordurilor se află o întrebare simplă: Care este misiunea Bisericii? În timpul congresului, a fost publicată Declarația de la Seul, care a generat multe discuții.
Aceasta subliniază șapte teme-cheie pentru biserica evanghelică globală: o teologie biblică a Evangheliei, o viziune puternică asupra Scripturii, doctrina bisericii și o viziune pentru umanitate și sexualitate biblică, ucenicie, conflict global și tehnologie.
Sunt multe de iubit în această privință, dar provocarea este menținerea categoriilor teologice adecvate și accentul pus pe evanghelizare în detrimentul acțiunii sociale.
John Piper s-a referit la acest aspect în discursul său din Cape Town 2010, făcând apel la oameni să le pese de suferință – dar mai ales de suferința eternă. Mulți dintre participanții la congres au cerut modificări care să clarifice prioritizarea evanghelizării și a uceniciei.
Problema nu este dacă biserica ar trebui să fie preocupată de traficul de persoane, de îngrijirea creației, de copiii aflați în situații de risc sau de problemele de dreptate, ci dacă acestea ar trebui să domine un eveniment intitulat Congresul Lausanne privind evanghelizarea mondială. Evanghelizarea și responsabilitatea socială nu sunt același lucru.
Dezbaterea nu este nouă. De la primul Congres de la Lausanne din 1974 până la reuniunea din Cape Town din 2010, provocarea a fost echilibrarea evanghelizării și a acțiunii sociale. Cu toate acestea, aplicarea mai largă a Evangheliei în domenii precum dreptatea, mila și grija față de creație a devenit tot mai proeminentă.
De aici provin expresii confuze precum „întruparea Evangheliei” sau „Evanghelia holistică”. Declarația de la Seul se luptă cu această tensiune, străduindu-se să acorde o importanță egală ambelor elemente.
Provocarea este că, atunci când totul devine o problemă legată de Evanghelie, nimic nu este centrat în mod distinct pe Evanghelie.
De exemplu, apostolii din Faptele Apostolilor 6 s-au dedicat „rugăciunii și lucrării Cuvântului”, în timp ce i-au desemnat pe alții să răspundă nevoilor materiale ale văduvelor. Această împărțire a rolurilor nu a fost o devalorizare a preocupărilor sociale, ci un accent pe menținerea atenției. Dacă Lausanne nu prezintă argumente solide pentru prioritizarea misiunilor interculturale, nimeni altcineva nu o va face.
Să luăm doar problema „instaurării păcii”. Am ascultat vorbitori vorbind despre faptul că creștinii au o misiune de reconciliere și de pacificare în ceea ce privește statele naționale și că misiunea bisericii este de a face munca de creare a păcii.
Dar pasajul citat, 2 Cor 5:18-21, nu are nimic de-a face cu pacea între națiunile aflate în război, ci cu reconcilierea oamenilor cu Dumnezeu și între ei prin puterea crucii.
Ideea este că Evanghelia lui Dumnezeu îi reconciliază pe oameni cu Dumnezeu și nu se referă la principii creștine pentru a determina națiunile să depună armele și să se ierte reciproc (cu excepția cazului în care, desigur, toate acceptă mesajul Evangheliei).
În discursul său final, Michael Oh, directorul executiv al Lausanne, a afirmat în mod clar necesitatea ca biserica să depășească barierele culturale și lingvistice pentru a aduce Evanghelia celor care nu au auzit-o niciodată.
Fie că a planificat-o dinainte, fie că și-a concentrat discursul de-a lungul săptămânii pentru a se încheia cu o corecție, el a readus-o la sarcina de a-i atinge pe cei care nu au auzit niciodată.
Conexiuni divine peste tot
Congresul nu a fost doar despre sesiuni în grupuri mari sau dezbateri teologice. A fost plin de nenumărate legături divine. Eu personal am avut parte de mai multe în fiecare zi. Permiteți-mi să vă împărtășesc una care m-a încurajat în mod deosebit.
În prima dimineață a Congresului, încă afectat de schimbarea de fus orar și cu ochii încețoșați, m-am îndreptat spre micul dejun de la hotel. Cu peste 5 000 de participanți cazați în mai multe hoteluri, șansele de a da peste cineva cunoscut păreau mici. Am găsit un loc liber și m-am prezentat bărbatului aflat deja la masă.
Așa l-am cunoscut pe Vladimir din Uzbekistan. Când avea 13 ani, a răspuns la un anunț din ziar pentru un prieten prin corespondență în SUA. A început să corespondeze cu o fată de 11 ani din Kentucky, care i-a împărtășit Evanghelia cu credință prin scrisori. Când Vladimir avea 17 ani, ea i-a trimis o Biblie. La scurt timp după aceea, el a devenit creștin.
Dar iată partea uimitoare – ghiciți ce biserică din SUA l-a trimis pe misionarul care l-a ucenicizat și botezat mai târziu pe Vladimir? Nimeni alta decât biserica în care slujesc ca pastor în Bozeman, Montana!
După ce am împărtășit această poveste la slujba noastră de duminică, un membru al congregației noastre m-a abordat și mi-a spus că el a fost cel care l-a condus pe acel misionar la Hristos prin Campus Crusade for Christ la Universitatea de Stat Montana.
Gândiți-vă la toate piesele complicate pe care Dumnezeu le-a mișcat pentru a orchestra această întâlnire: Tom a venit la credință prin intermediul unui membru al bisericii noastre, a fost ucenicizat acolo și apoi trimis ca misionar.
L-a întâlnit și l-a ucenicizat pe Vladimir. Treizeci de ani mai târziu, eu, acum pastor la Redeemer, l-am întâlnit pe Vladimir la o conferință în Coreea. Singurul motiv pentru care am stat lângă el în acea dimineață a fost pentru că soția sa, care în mod normal i s-ar fi alăturat, nu se simțea bine și a rămas în camera ei.
Ce amintire incredibilă că suveranitatea lui Dumnezeu este la lucru chiar și în cele mai mici detalii ale vieții noastre.
Impactul nevăzut al Lausanne
Pe măsură ce reflectez asupra Congresului, îmi amintesc că impactul unor astfel de întâlniri nu este pe deplin vizibil în acel moment.
Semințele semănate în conversații, legăturile stabilite și rugăciunile înălțate vor da roade mult timp după ce ne vom întoarce cu toții la slujbele noastre respective din întreaga lume.
Congresele Lausanne au fost întotdeauna mai mult despre mișcări decât despre momente.
În 1974, prezentarea lui Ralph Winter privind popoarele neevanghelizate nu a generat titluri, dar a remodelat încet gândirea misionară pentru următoarele cinci decenii.
În 2024, s-ar putea să nu fi existat un singur „moment Winter”, dar cred că efectele acestui Congres vor fi resimțite în anii următori. Fie că este vorba de un accent reînnoit pe misiunile interculturale, de o regândire a justiției și evanghelizării sau de o nouă coaliție pentru a aborda migrația, Dumnezeu va folosi acest timp în moduri pe care nu le putem vedea încă.
Fie ca împreună să-L declarăm și să-L arătăm pe Hristos – dincolo de orice graniță, în orice limbă și pentru orice națiune.
Adaptat de ȘtiriCreștine după un text scris de Darren Carlson, pastor al Bisericii Redeemer (Montana, SUA) și fondator al Training Leaders International.
Sursa: Evangelical Focus
Articol preluat de pe: stiricrestine.ro