Tatăl nostru ceresc iubitor ne invită să aducem povara noastră la El și să acceptăm puterea pe care o oferă El.
Psalmul 55:1-23
Dacă ai cărat vreodată ceva foarte greu, probabil îți amintești senzația de ușurare atunci când în cele din urmă ai putut să-l pui jos. Poate chiar ai reușit să-l încredințezi unei persoane mai puternice și mai capabile. Desigur, nu toate poverile sunt fizice. De fapt, poverile emoționale sau spirituale adesea par mai grele și mai imposibile decât cele vizibile. În psalmul de astăzi, David era copleșit de multe necazuri și îngrijorări, și cu siguranță ne putem identifica cu dorința lui de a „zbura şi aş găsi undeva odihnă!ˮ (versetul 6).
Indiferent de forma pe care o iau provocările noastre, nu trebuie să uităm că fiecare circumstanță din viață este atent selecționată de mâinile iubitoare ale Tatălui nostru înainte de a ajunge la copiii Săi. Din perspectiva Domnului, acele lucruri care ni se par prea multe reprezintă oportunități de a învăța să depindem de El. Dumnezeu nu intenționează niciodată ca cineva dintre noi să poarte o povară singur. El ne spune să i-o dăm Lui (versetul 22) și promite să ne ajute să trecem prin vremuri dificile – oricare ar fi ele. A arunca grijile tale asupra lui Dumnezeu înseamnă să le eliberezi complet în controlul Său și să-i permiți Lui să fie „un adăpost de vântul acesta năprasnic şi de furtuna aceasta.ˮ (versetul 8).
