Atunci când te confrunți cu o situație înspăimântătoare, îndreaptă-ți atenția și încrederea către Isus.
2 Timotei 1:7
„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.ˮ
Oamenii se tem de lucruri diferite din motive diferite. Unii au fobii legate de înălțimi, păianjeni sau vorbitul în public. Alții se îngrijorează pentru viitor – Dacă îmi pierd locul de muncă sau mă îmbolnăvesc, vor fi cei dragi în regulă? Alții se tem de eșec – Ce se întâmplă dacă-mi dezamăgesc părinții sau șeful? Frica ne poate paraliza, ținându-ne departe de viața plină de abundență pe care Isus ne-a promis-o în Ioan 10:10. De asemenea, ne poate împinge să avem îndoieli despre în legătuă cu Dumnezeu și să ne întrebăm dacă ne putem încrede în El.
Biblia conține zeci de versete care ne îndeamnă să avem curaj și să nu ne temem, dar mulți dintre noi luptăm pentru că încercăm să fim curajoși pe cont propriu. Singurul care ne poate oferi cu adevărat eliberarea de teamă este Isus care trăiește în noi.
Când David, un tânăr păstor, s-a confruntat cu campionul filistean Goliat (1 Samuel 17:1-58), el a învins gigantul – dar nu pentru că avea încredere în armele sale, puterea sau țintirea. Mai degrabă, el știa că Dumnezeu este puternic și bun. David a fost victorios pentru că și-a pus încrederea în Domnul, și de aceea nu era dominat de frică.
Cum ar arăta viața ta dacă ai alege să nu permiți fricii să-ți definească identitatea și în schimb să îmbrățișezi pe deplin „puterea, dragostea și autodisciplinaˮ pe care Duhul Sfânt le dă (2 Timotei 1:7)? Încearcă să faci un pas în această direcție astăzi.
Photo by Jose Aragones on Unsplash