Dacă nu hotărâm să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc, putem pierde cu ușurință zile, săptămâni sau ani, in lucruri mai mici.
Luca 10:38-42.
Care soră din povestea de astăzi te descrie cel mai bine? Ești distras și stresat sau dornic să înveți de la Domnul? În timpul vizitei lui Isus, Marta a lăsat ca slujirea să devină mai importantă decât sa stea jos si să-L asculte. Chiar dacă surorile își exprimau dragostea și grija față de Isus prin faptele lor, Maria a ales calea cea mai bună.
Uneori, în aglomerația vieții, pierdem din vedere cât de important este să ne reîmprospătăm sufletul cu prezența lui Dumnezeu. Deși Domnul nu dorește ca noi să ne neglijăm responsabilitățile, trebuie să petrecem o parte din fiecare zi rugându-ne, citind și meditând asupra Scripturii.
Relația noastră cu Domnul ar trebui să aibă primul loc mai presus de orice în viață. Mintea și spiritul nostru au nevoie de reînnoire zilnică cu Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât gândurile, atitudinile, afecțiunea și acțiunile noastre să curgă din aplicarea adevărurilor spirituale. Dar, după cum probabil am descoperit cu toții, acest lucru nu este ușor. Propria noastră natură egoistă face gălăgie pentru supremație, iar lumea cu toate preocupările, plăcerile și ispitele ei ne încurajează să ne răsfățăm.
Nimic nu ar trebui să înlocuiască relația voastră cu Hristos. Asemenea Mariei, faceți-vă timp să ascultați și să învățați de la Isus prin Cuvântul Său.