DUMNEZEU NU PUNE POVERI PREA MARI PE UMERII ALOR SĂI
„Unuia i‑a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.” (Matei 25.15)
„Zăvoarele tale să fie din fier şi din aramă, şi puterea ta să ţină cât zilele tale!” (Deuteronom 33.25)
Dumnezeu nu dă nici unui copil al Său sarcini mai mari decât poate duce acesta. El nu dă celui care are un talant sarcinile celui care are doi, și nici celui care are doi talanți sarcinile menite a fi îndeplinite de cineva mai talentat. Dumnezeu nu este o Persoană dură care să‑i asuprească pe cei care Îl slujesc. El ne cunoaște întru totul. El ne iubește cu gingășie și, după ce ne‑a măsurat sarcinile adecvate fiecăruia, nu va mai pune asupra noastră o altă povară.
Şi totuşi unii se plâng: „Nu cumva suntem prea împovărați? Nu viața omului este în general prea intensă, prea aglomerată, prea apăsătoare?” Poate că așa stau lucrurile, dar iată două întrebări pe care ni le‑am putea pune acum. Mai întâi, în ce măsură ne împovărăm singuri? Facem acest lucru din ignoranță, din invidie, din ambiție, din vanitate. Poverile multora ar fi mult mai ușoare dacă ei ar fi mai smeriți, mai mulțumiți cu soarta lor și mai încrezători în Dumnezeu. Și, în al doilea rând, oare nu ne împovărăm prea mult unii pe alții? Prin lipsa noastră de atenție, dreptate și simpatie, de multe ori sporim povara aproapelui nostru.
Haideți să nu mai ducem o viaţă plină de frustrări. Dumnezeu nu va împinge niciodată linia îndatoririlor noastre dincolo de măsura puterii noastre. Ar trebui să trăim mereu impresionaţi de grația florilor, de ciripitul voios al cântăreţelor, de libertatea vântului și a valurilor. Nu încape nici o îndoială că acesta este idealul pe care l‑a proiectat Dumnezeu pentru viața omului. Nimeni nu se așteaptă de la noi să facem mai mult decât ceea ce putem cu timpul care ne‑a fost dat, cu uneltele, cu materialele și cu oportunitățile pe care le avem la dispoziție. Nu slujim unui ispravnic egiptean care caută să dubleze numărul de cărămizi pe care trebuie să le facem, ci unui Stăpân generos, care vrea să facă din împlinirea îndatoririlor noastre un prilej de bucurie şi încântare. ––W.L. Watkinso286
„Să‑ţi ţină puterea cât zilele tale!”,
Aşa mi‑ai spus, Doamne, şi mie,
Căci Tu totdeauna găsi‑vei cu cale
Să‑mi iau ce destul o să‑mi fie…
Tu nu‑mi dai provizii să‑mi umplu cămara,
Nici punga nu‑mi vrei burduşită,
Ci dragostea Ta, dimineaţa şi seara,
La masa Ta iar mă invită…
Curg zilele noastre în ritm galopant,
Cu alte nevoi fiecare;
Dar eu n‑am motiv pentr‑un trai sufocant,
Căci Tu eşti puterea mea mare…
––Adeline Braithwaite
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
