PĂSTREAZĂ‑ȚI CONȘTIINȚA CURATĂ
„De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Faptele Apostolilor 24.16)
„Să păstrezi credinţa şi un cuget curat.” (1 Timotei 1.19)
O conștiință curată este un palat pentru Cristos, un templu pentru Duhul Sfânt, un paradis al încântării și un Sabat veșnic pentru sfinți. ––Sfântul Augustin
Dacă un om nu are nimic să‑și reproșeze, poate îndura orice suferinţă. ––Phillips Brooks
O conștiință:
––atât de trează încât să nu poată fi prinsă niciodată pe picior greșit;
––atât de corectă, încât să nu poată fi niciodată coruptă;
––care se bucură atât de mult de bine, încât are un motiv constant de bucurie;
––care se întristează atât de mult de rău, încât, atâta vreme cât ne lăsăm conduși de ea, nu putem păcătui.
O asemenea conştiinţă, oricât ar fi de ispitită și de ademenită, nu va accepta nimic din ceea ce este rău. ––John Hunt
Conștiința este pentru un om ceea ce este farul pentru un marinar, cu excepția faptului că farul nu încetează niciodată să dea semnale luminoase, în timp ce conștiința poate fi redusă la tăcere și însemnată cu fierul roșu.
„[…] însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.” (1 Tim. 4.2)
„La revedere!” i‑am spus conştiinţei,
„La revedere, pentru totdeauna.”
Voiam s‑o ştiu în bezna nefiinţei,
I‑am dărâmat şi tronul, şi tribuna.
Ce lacrimi vii atunci din ochi i‑am stors!…
Şi conştiinţa nu s‑a mai întors.
Dar a venit o zi când duhul meu
N‑a mai putut umbla cu Dumnezeu,
Şi am urlat, răpus de neputinţă:
„Întoarce‑te la mine, conștiință!”
Ea mi‑a zis: „Nu!”, sporindu‑mi disperarea:
„Nu pot, pe locul meu stă remuşcarea!”
––Autor necunoscut
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey