BINECUVÂNTAŢI PRIN SUPORTAREA CRITICILOR
„El socotea ocara lui Cristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului.“ (Evrei 11.26)
„Nu te teme de ocara oamenilor, și nu tremura de ocările lor.“ (Isaia 51.7)
Vrăjmaşul nostru, Diavolul, este întotdeauna mai interesat de
defectele şi de lipsurile noastre decât de lucrurile în care excelăm.
Tocmai de aceea el face adesea eforturi serioase pentru a le des-
coperi şi a le trâmbița în cele patru zări. Într-o asemenea situa-
ție, dacă în loc să le permitem criticilor răutăcioase să ne incite la
mânie, le-am înhăma la carul slujirii noastre şi astfel ne-am folosi
de ele pentru a ne corecta acele defecte – dacă ne-ar interesa mai
mult să evităm greşelile pentru care suntem criticați decât criticile
în sine – atunci duşmanii noştri, în încercarea lor de a ne face rău,
ne vor fi făcut un mare bine. Dacă tocmai în acele lucruri care fac
obiectul criticilor lor noi am dovedi o conduită ireproşabilă, atunci
mărturia lor împotriva noastră va pierde din greutate, iar influen-
ța lor în defavoarea noastră se va diminua. Însă, dacă ne arătăm
indignarea față de criticile lor şi ne revărsăm mânia asupra celor
care ne critică, nu facem decât să le confirmăm vorbele de ocară în
mintea celor care le-au auzit.
Un duşman inteligent este mai valoros decât un prieten
neştiutor. —Autor necunoscut
Cineva a spus următorul lucru foarte frumos: „Când oamenii
te vorbesc de rău, tu trăieşte în aşa fel încât nimeni să nu-i poată
crede.“ Aceste cuvinte îmi aduc aminte de istorioara cu un fierar care
fusese ponegrit pe nedrept. Un prieten l-a sfătuit să-l dea în judecată
pe răuvoitor. Însă, fierarul a refuzat, motivând că dacă intră în atelier
şi se apucă de lucru, în şase luni îşi poate făuri un caracter mai bun
decât i-ar putea conferi toate tribunalele din lumea creştină.
Să nu te temi de ponegrire,
De critici, bârfe şi ocară!
Cuprins de-a Domnului iubire,
Nu-ți este inima amară.
Când răutatea se făleşte
Că-ți ştie comportarea toată,
În traiul cârmuit cereşte,
Cristos nu vede nici o pată.
Pictat cu negrul calomniei,
− Căci firii vechi aceasta-i roada –
Creştinul, nesupus mâniei,
Rămâne alb precum zăpada.
Căci pentru el sunt constructive
Cuvintele de ură pline:
Îl stimulează să-şi cultive
Frumosul caracter mai bine.
Deci, pot cei răi stârni scandaluri,
Batjocuri, bârfe cât le place;
Un om neprihănit prin valuri
Se-ncrede-n Domnul, are pace.
Când vorbe grele nasc vârtejul
De-amărăciune şi otravă,
Creştinului îi dau prilejul
S-adune-n Cer mai multă slavă.
—Poem anonim
Asaltat de mari ocări şi cuvinte de gâlceavă,
El n-a-ntors rău pentru rău: a fost bob de grâu, nu pleavă;
Limbii ce-i muşca prestigiul replica fusese dată:
Dragostea ce rabdă totul într-o viață fără pată.
—William Cowper
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
