UN AN DE RUGĂCIUNE
„Da, suflete, încrede‑te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.” (Psalmul 62.5)
„Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele.” (Mica 7.7)
„Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu.” (Psalmul 73.28)
La Tronul Tău vin, Doamne, iar
Din lumea stricăciunii:
Fă‑mi Anul Nou un an de har
Şi‑un an al rugăciunii!
Un preot fără de cusur,
Din cap până‑n călcâie!
Cădelniţă din aur pur
Să‑Ţi ard în ea tămâie.
Să‑i port în rugi pe păcătoşi
Cu‑o milă fără margini,
Prin harul Tău să fie scoşi
Din mlaştini şi paragini.
Din partea Ta, mereu s‑aştept
Ca lanţul să le cadă;
Cât eşti de bun, de sfânt şi drept
La Tronul Tău să vadă.
Cu focu‑n candelă nestins,
Îţi ard tămâie sfântă;
Tu, Mare Preot, Miel ne‑nvins,
Cum ceru‑ntreg Îţi cântă,
Lângă ofranda Ta să pui
Şi jertfa mea săracă,
Aşa, doar pentru slava Lui,
Şi Tatălui să‑I placă.
Cu duhul îndreptat spre Cer
Şi braţe ridicate,
Vreau pentru păcătoşi să‑Ţi cer
Iertare de păcate.
Cu focul niciodată stins
Pe‑altarul mijlocirii,
Va fi mereu alt om cuprins
De Golgota iubirii.
Iar Tatăl va trimite‑n schimb,
Din slava Lui măreaţă,
Foc sfânt şi‑al fericirii nimb
Să umple înc‑o viaţă.
Şi când veni‑va neagra Zi
De groază şi mânie,
Cel care azi se va trezi
La adăpost să fie.
O, Doamne, pentru‑acel moment,
Însufleţeşte‑Ţi ceata,
Ca şi‑n acest an, permanent,
De rugă să fim gata.
Prelucrare de C.M. a unui fragment dintr‑un poem compus de A.B. Simpson
Nicidecum şi niciodată nu ne vom simţi bine în mod real înainte de a face din Univers odăiţa noastră de rugăciune şi de a umbla pretutindeni sub călăuzirea Duhului Sfânt.
George Bowen