„Doamne, nu ești Tu din veșnicie Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlinești judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!” (Habacuc 1:12)
Prezența Celui Sfânt, pe care Scripturile o descriu în termeni de foc, este cea cu care trebuie să avem de-a face în cele din urmă. Unii au concepția greșită că destinul lor este în mâinile lor. Ei vor decide când să-L slujească pe Cristos. Ei vor lua decizia. Ei vor face cu Dumnezeu ce vor dori. Ei Îl vor accepta pe Isus sau nu-L vor accepta pe Isus. Își pot lăsa capul pe pernă în seara asta, cu o bătaie de inima între ei și veșnicie, și își vor spune: Eu voi decide treaba asta. Sunt un om cu voința liberă. Dumnezeu nu-mi forțează voința. L-am coborât pe Dumnezeu la nivel de manager personal. Isus Se va ocupa de toate problemele noastre. Am un cuvânt pentru voi. Dumnezeu vă va ajuta, da, dar vai, cât de departe este acest gând de religia bilblică! Acolo era Dumnezeu în mijlocul lor, și ce anume a strâns oamenii laolaltă în cartea Fapte? Când ei slujeau Domnului, când posteau și se rugau în Prezența copleșitoare, au auzit glasul Duhului Sfânt spunând: puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul. Astăzi suntem aruncați înapoi în planificarea noastră, în raționamentul nostru și gândirea noastră, uitând că marele și sfântul Dumnezeu este în mijlocul nostru.
Tată ceresc, iartă-mă că am încercat să slujesc prin puterea mea. Mi-am epuizat natura omenească în strădanii fără rod. Îngăduie-mi să mă odihnesc în Tine și să-mi încredințez viața înțelepciunii care a adus toate în ființă. Mă rog în numele binecuvântat al lui Isus. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
