„Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El știe din ce suntem făcuţi; Își aduce aminte că suntem ţărână.” (Psalmul 103:13-14)
În Al Doilea Război Mondial, am traversat continentul cu trenul. În tren se afla un ofițer de poliție care era responsabil cu menținerea ordinii. Cred că n-am văzut om cu o figură mai încruntată ca el. Se uita prin trenul aglomerat cu o atitudine severă și dură. Când cineva a încercat să iasă pe peron, la oprirea trenului, ofițerul a lătrat: “Înapoi în tren. Nu ești în uniformă.” Toată lumea din tren stătea foarte țeapănă când ofițerul acesta s-a întors înapoi pe intervalul din mijloc. O micuță cu păr cârlionțat și ochi frumoși s-a dat jos de pe scaun. Toată lumea a crezut că acest ofițer bătrân și dur se va încrunta la ea, trimițând-o la locul ei plângând. Ea a început să țopăie pe interval. Când a ajuns la fetiță, el a întins mâna, a mângâiat-o pe căpșorul cârlionțat de trei sau patru ori și apoi și-a văzut de drum. O femeie din fața mea a izbucnit în râs și a zis: “Știam eu că joacă teatru.” Mulți au fost învățați că nu este bărbătesc să fii blajin, dar Dumnezeu, care îi cunoaște pe oameni, a spus: “Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei se tem de El.”
Tată drag din cer, ca beneficiar al milei Tale, mă bucur cu bucurie neîncetată. Mă apropii de Tine cu frică și tremur doar pentru a descoperi gingășie naturii Tale. Binecuvântat să fie numele lui Isus. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
