“Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.” (Romani 5:18)
O calitate uimitoare a lui Isus a fost smerenia Sa. Cu toate că El era Cel Sfânt și înălțat, a venit jos și a trăit ca un om. Pe de altă parte, noi, care suntem cel mai jos, ne purtăm uneori cu cea mai mare mândrie și cea mai mare aroganță. Cât de diferiți de Isus suntem noi în viața cotidiană. Poate cineva întreabă: “Sunt îndreptățit prin faptul că sunt ca Dumnezeu?” Suntem îndreptățiți prin faptul că suntem declarați neprihăniți de Dumnezeul Atotputernic care a dat sentința pe crucea lui Isus și prin moartea Mântuitorului în întunericul de acolo, de pe deal. Deoarece El a făcut ispășirea, Dumnezeu îndreptățește; și, când Dumnezeu îndreptățește, El regenerează. Acesta este procesul mântuirii. Regenerarea nu îngheață chipul lui Dumnezeu în voi. Acel chip a lui Dumnezeu trebuie să continuă să crească, să pătrundă și apoi să devină vizibil. Așa cum un artist lucrează la un tablou, la început e doar o schiță a desenului în mare, însă el știe ce este acolo și încet începe să se vadă. Dumnezeu pate departe de noi pentru că suntem așa de deosebiți de El. Nu distanța este cea care ne desparte, ci inima noastră. Scopul lui Dumnezeu în regenerare este să ne transforme, pas cu pas, în asemănarea lui Isus. Smerenia caracteristică lui Isus trebuie să strălucească în viața noastră zi de zi.
Doamne Isuse, cer pentru viața mea acea smerenie care a predominat în viața Ta. Te rog să faci azi orice este nevoie ca să mă aduci în acel punct în viața mea. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer