Posts by tag
Bucurie
42 posts
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Și I-au zis: „Auzi ce zic aceștia?” „Da”, le-a răspuns Isus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: ‘Tu ai scos laude din gura pruncilor și din gura celor ce sug’?”…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Numai tu ai fost martor la aceste lucruri, ca să cunoști că numai Domnul este Dumnezeu și că nu este alt Dumnezeu afară de El.” (Deuteronomul 4:35) Săptămâna viitoare mă…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, pentru partea pe care o luaţi…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii.” (Psalmul 19:8) Îmi aduc aminte că, atunci când dr. H. M. Shuman se odihnea într-o…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Norii și negura Îl înconjoară, dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.” (Psalmul 97:2) Direcția învățăturii biblice este că în afara lui Dumnezeu nu există nimic care să…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul și veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!” (Psalmul 32:11) Rugăciunea mea este ca biserica evanghelică să descopere că mântuirea nu este…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
“El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el.” (Ioan 1:7) Să nu vă închipuiți că, întrucât Abraham Lincoln a fost un…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
„Tot așa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă…
Share
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
“Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o…
Share