“Adevarat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul afară de El.” (Marcu 12:32 )
Cred cu tot ce este în mine că Dumnezeu va echilibra talerele; îl va condamna pe cel inegal și nedrept și îl va răzbuna pe cel drept. Țineți minte, judecata nu face doar să-l condamne pe cel inegal și nedrept ci îl și răzbună pe cel drept. Anselm de Cantembury (cca1033-1109) spunea: ” Dar cum îl cruți pe cel rău, dacă ești drept întru totul și în mod suprem? Căci cum, fiind drept întrutotul și în mod suprem, ești de partea celui care nu este drept?” Apoi se consolează puțin și spune : “Vedem unde curge râul, dar izvorul din care vine nu îl vedem. Vedem râul îndurării lui Dumnezeu curgând peste veacuri, dar unde izvorăște nu știm.” Cum este posibil ca Dumnezeu să-l îndreptățească pe păcătosul nedrept? Cum ne întoarce Dumnezeu în direcția opusă și ne declară drepți?” Dumnezeu nu are părți care să ne unească în mod armonios. În ființa infinită a lui Dumnezeu nu există roți care să ne angreneze cu precizie perfectă una cu alta, întrucât ar însemna că Dumnezeu este compus din părți. Dacă El ar avea părți, cineva ar trebui să le asambleze. Dacă cineva L-a asamblat pe Dumnezeu, atunci acel cineva ar fi Dumnezeu. Prin urmare, nimic din ceea ce face dreptatea lui Dumnezeu nu Îi interzice să-Și exercite îndurarea, fiindcă este același Dumnezeu. Dumnezeu este îndurător și drept.
Dumnezeule drag, care ești îndurător și drept, mă predau astăzi Ție, încrezător că Tu ai în vedere tot ce e mai bun pentru mine pentru toată viața mea. În numele lui Isus, amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer