Ucenicii i-au pus Lui Isus o întrebare despre care mulți dintre noi ne-am întrebat: „Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” (Luca 13:23).
Ne-am întrebat cu toții câți oameni vor fi salvați și câți vor fi pierduți. Știm că în cele din urmă va fi o mulțime de răscumpărați din fiecare seminție și națiune pe care nimeni nu o poate număra (Apocalipsa 7:9). Dar știm și că această multitudine reprezintă doar o fracțiune din rasa umană. Am dori să cunoaștem mai multe cifre și poate procente.
Isus nu a răspuns direct la această întrebare, ci a ales să dea un avertisment:
„Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea. Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: ‘Doamne, Doamne, deschide-ne!’ drept răspuns, El vă va zice: ‘Nu ştiu de unde sunteţi.” (Luca 13, 24-25). În predica de pe munte, Isus a învățat că mai mulți oameni vor fi pe drumul larg care duce la distrugere, mai degrabă decât pe drumul îngust care duce la viață. În mod evident, vor fi mai mulți oameni pierduți decât salvați.
Cu toate acestea, astăzi există mulți creștini „progresiști” care doresc să lărgească ușa îngustă; ei își avansează cauza sub stindardul iubirii, dreptății și egalității. Creștinismul progresist are aceeași viziune asupra lumii ca și liberalismul teologic care a mutat autoritatea de la Scriptură la opiniile umane. Creștinii progresiști nu resping autoritatea biblică în mod direct; mai degrabă ei intenționează să meargă pe o cale de mijloc cu Biblia într-o mână și sensibilitatea culturală în cealaltă.
Creștinismul progresist interpretează Biblia prin lentila culturii; nu critică cultura prin lentila Bibliei. Astfel, în numele iubirii și al incluziunii, creștinii progresiști își aplică învățătura în chestiuni legate de sexualitate, doctrina mântuirii și destinul veșnic al păcătoșilor pierduți. Ei doresc să facă creștinismul să se amestece cu cultura, mai degrabă decât să stea împotriva ei. Ei cred că, în acest fel, biserica va deveni mai relevantă și mai iubitoare. Nu putem abandona unele dintre marginile dure ale creștinismului și să ne îndreptăm spre o înțelegere mai cuprinzătoare a credinței creștine? Aceasta, spun ei, va înlătura barierele pentru cei care văd biserica ca fiind lipsită de iubire și fără speranță exclusivă.
Da, sunt de acord că ar trebui să fim iubitori, dar trebuie să avem și un angajament profund față de adevăr. Biblia arată clar că dacă-l iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru împlinim legea. Dar când înlocuim viziunea Lui Dumnezeu despre iubire cu propria noastră viziune despre ceea ce credem că cere iubirea, aceasta ne poate conduce la justificarea comportamentului păcătos.
Isus a clarificat sensul iubirii: „Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile mele” (Ioan 14:15). A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a asculta de cuvântul Său. În contrast, creștinismul progresiv se predă revoluției morale, bunătății esențiale a naturii umane și incluziunii în ceea ce privește doctrinele esențiale. Cu alte cuvinte, ei au dezvoltat o viziune asupra lumii bazată pe dorințele umane, nu pe revelația clară a Lui Dumnezeu. Pavel a spus: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2 Timotei 4:3-4).
În al doilea rând, cu o scamatorie verbală, creștinii progresiști își vând punctul de vedere folosind cuvinte precum egalitate și dreptate. Biblia este foarte clară că fiecare creștin ar trebui să fie implicat în urmărirea dreptății. Deci, expresia justiție socială sună biblic, dar când decojești eticheta, prea des găsești că are o gamă largă de agende de stânga. Există „dreptate în căsătorie” (căsătoria între persoane de același sex). Există dreptate economică (socialism). Există dreptate rasială (teoria rasei critice, care împarte rasele mai degrabă decât să le unifice așa cum cere Evanghelia). Deci, în spatele expresiei justiția socială este adesea o întreagă viziune asupra lumii care este contrară învățăturii biblice.
Deci, ce trebuie să facem?
În primul rând, trebuie să ne rugăm pentru discernământ. Trebuie să privim dincolo de etichete și să spunem: „Acest lucru ar putea arăta bine, dar ascunde el o viziune nebiblică a iubirii?” Întrebați-vă: „Eu cred asta pentru că sună plin de compasiune sau este de fapt biblic?” Cel mai plin de compasiune lucru pe care îl putem face este să spunem oamenilor adevărul.
În al doilea rând, întrebați-vă dacă definițiile lumii privind dreptatea și egalitatea se bazează pe legea divină sau pe propria mea preferință. În cartea Judecătorilor, „fiecare făcea ce-I plăcea” (Judecători 21:25). Ei nu au făcut ceea ce era rău în ochii lor; au făcut ceea ce era bine și drept în ochii lor. Dar acest lucru s-a sfârșit prin idolatrie.
În Proverbe citim: „Cumpără adevărul și nu-l vinde; cumpără înțelepciune, învățătură și pricepere” (Proverbe 23:23). Și în epoca noastră, refuzul de a vinde adevărul este mai important decât oricând.
„Intrați pe ușa cea strâmtă”, a avertizat Isus. Nu avem dreptul să o facem mai largă.
Sursă text și poză: harbingersdaily.com
