Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui şi care ascultaţi de glasul cuvântului Lui! Binecuvântaţi pe Domnul, toate oştirile Lui, robii Lui, care faceţi voia Lui!
Bunătățile Domnului față de fiecare din noi nu s-au sfârșit nici astăzi, iar îndurările Lui nu au ajuns la capăt, ci s-au înnoit, pentru că credincioșia Lui este atât de mare încât nu ne vom putea imagina cât de mult ne iubește și cât de mult dorește El ca fiecare din noi să gustăm din plinătatea prezenței Sale sau din puterea Duhului Sfânt de care avem mare nevoie în fiecare zi a vieții noastre.
Atunci când vei gusta din Dumnezeu și din bunătatea Sa vei realiza că nu va fi niciun fagure de miere mai dulce, că niciun lucru din lumea aceasta nu este mai vrednic de prețuit sau de iubit, pentru că toate plăcerile lumii acesteia vor trece odată cu întrebuințarea lor. Dar atunci când vei înțelege și vei face din Domnul desfătarea inimii tale, când îți vei găsi plăcerea doar în Dumnezeu, atunci defapt vei gusta din adevărata miere care va face bine sufletului tău și care va îndulci inima ta.
Atunci când vei face din Domnul desfătarea inimii tale, vei face din fiecare clipă și din fiecare moment al vieții tale o oportunitate de a vorbi cu Dumnezeu prin rugăciune, indiferent de locul sau timpul în care te afli. Bucuria mântuirii și bucuria dăruită de Duhul Sfânt, vor fi acelea care te vor face să fi mereu într-o stare plăcută înaintea lui Dumnezeu.
Să nu uiți niciodată că de orice lucru pământesc te vei sătura într-un final, și oricât de mult te vei strădui pe acest pământ să cauți împlinirea sau fericirea în lucrurile trecătoare ale acestei lumi tot nu le vei găsi. Pentru că, toate acestea nu le vei găsi atâta timp cât nu vei face din Domnul desfătarea inimii tale, deoarece, doar în Domnul vei găsi adevărata fericire și împlinire.
Domnul să te binecuvinteze!
Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!
Cu prețuire,
Eduard Magyar