Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește astăzi despre judecata aproapelui nostru și ne atrage atenția asupra acestui păcat. Noi, ca și creștini răscumpărați de Hristos și ca cei ce știm că trebuie să trăim o viață în neprihănire și curăție, trebuie să ne ferim și să nu permitem ca gândurile noastre să fie întinate de acest lucru, deoarece odată ce îl vom împlini, acest păcat va pune stăpânire pe noi și pe sufletele noastre.
În zilele pe care noi, ca și creștini, le trăim, este atât de ușor să judecăm o persoană sau o situație în care este implicată cineva, deoarece primul lucru firesc este acela de a ne pune întrebări despre ce se întâmplă cu acea persoană sau despre ce s-a întâmplat cu o situație anume. Cu toate acestea, Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că, așa cum judecăm noi, la rândul nostru vom fi judecați de către Dumnezeu la momentul potrivit.
Ca și creștini și ca și copii ai Domnului, nu ne putem permite să judecăm aproapele, indiferent de natura situației și indiferent de câte lucruri credem că cunoaștem despre acea persoană sau despre acea situație. Noi, ca oameni, nu cunoaștem toate lucrurile și nu suntem în măsură să judecăm corect și drept în propriile noastre judecăți. Singurul care cunoaște toate lucrurile și care are puterea să judece este Dumnezeu.
Astăzi vreau să te îndemn, potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu și prin Duhul Sfânt, să renunți la acest păcat, deoarece altfel vei cădea în plasa celui rău și în cele din urmă vei avea parte de o mare tristețe și o mare amărăciune. Judecata asupra aproapelui nostru nu ne aparține, ci aparține doar lui Dumnezeu, pentru că, El este Cel care are puterea să mântuiască sau să piardă pe aproapele nostru.
Domnul sa te binecuvinteze!
De aceea să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.
Cu prețuire,
Eduard Magyar