Suntem o generație tânără care avem parte de educație, și aceasta are plusurile ei.
Foarte mulți dintre tineri sunt chiar șefi de promoție, care au învățat și au parte de rezultate deosebite, oameni care cunosc Biblia, și care unii studiază cuvântul lui Dumnezeu, dar uneori în viața am ajuns la concluzia că noi, cât despre Dumnezeu, am început să ne închidem în ceea ce am citit, în ceea ce am auzit de la alții, în ceea ce ne-au povestit părinții noștrii cu entuziasm și care au avut impact asupra vieților noastre.
Am început să îl vedem pe Dumnezeu în lucrurile pe care le-am aflat noi, și oarecum dintr-un anumit punct de vedere, ne-am limitat aici.
Cunoaștem foarte multe despre Dumnezeu, știm că El există, dar vedeți, nu trebuie să rămânem doar la partea aceasta de cunoaștere ci va trebui să începem să îl experimentăm pe Dumnezeu în fiecare zi, să trăim ceea ce am aflat deja despre El.
Credința are treptele ei, și în credință va trebui să urci aceste trepte dacă vei vrea să ai parte de experiențe cu Dumnezeu.
Credința lui Toma a fost o credință treptată, una pe care toți la un moment dat o avem, pentru că toți va trebui să urcăm aceste trepte.
- Treapta de credință de tip “dacă”
Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
Treapta aceasta de credință de tip “dacă” o urcă majoritatea dintre noi, pentru că de cele mai multe ori, fiind în încercare, fiind într-o situație urgentă, alergăm la Dumnezeu și începem să îi spunem: “..dacă mă scapi din situația aceasta, dacă îmi vei da răspuns la rugăciune, dacă vei lucra în viața mea, atunci cred și eu cum a crezut și Toma”.
Nu-i așa că și tu ai spus cuvintele acestea?
Îmi aduc aminte și eu, că mă aflam într-o situație asemănătoare, când am spus cuvintele acestea lui Dumnezeu, dar vedeți, treapta aceasta sau credința aceasta de tip “dacă” te va ajuta până la un punct, dar nu vei crește niciodată în credință, dacă te vei opri la această treaptă.
- Treapta de credință de tip “pentru că”
Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut.
Treapta aceasta de credință e la fel de frumoasă ca și prima treaptă, pentru că ai început să îl experimentezi pe Dumnezeu în fiecare zi, ai început să trăiești cu El și să-i cunoști puterea, dar e la fel de periculoasă, pentru că ești predispus să stai pe loc și să nu mai urci în credință..
Pentru că în momentul când va veni din nou încercarea în viața ta, vei merge înaintea lui Dumnezeu raportându-te la trecut, și vei începe să spui ca si Toma odinioara:” pentru că te-am văzut cum ai lucrat la situația mea din trecut, am văzut felul în care ai lucrat și mi-ai dat biruință voi crede că și de data aceasta mă vei ajuta”.
Toma a avut această credință pentru că la un moment dat, a pus mâna pe coasta Domnului, de aceea a crezut, dar Dumnezeu vrea astăzi să crești în credință și să nu rămâi la această treaptă.
- Treapta de credință de tip “chiar dacă”
Credința pe care o așteaptă Dumnezeu de la noi, e acea credință care nu îi va pune condiții lui Dumnezeu, ci este acea credință care se abandonează în brațele Lui.
Credința aceasta de tip “chiar dacă” e trăită de foarte puțini oameni, e acea credință care depășește limitele omenești, care poate trece peste orice barieră, și oamenii care o dețin, vor spune că vor crede în Domnul indiferent de felul în care El va alege să lucreze, indiferent de când va vrea să lucreze.
De multe ori, cei mai mulți se vor opri la prima piedică, și vor alege să nu mai creadă în Dumnezeu, pentru că El nu le-a răspuns după cum au crezut ei, dar oamenii care au credința aceasta au înțeles că e o treaptă înaltă pe care nu mulți o pot urca.
Chiar dacă uneori viața pune bariere, și chiar dacă vremurile pe care noi le trăim nu sunt prielnice, și chiar dacă unii îți vor spune că e greu să te ți curat, tu să știi că se merită să ai această credință în El.
Dumnezeu iubește astfel de oameni care au credința aceasta de tip “chiar dacă”
Poate ai vrea și tu ca Dumnezeu să deschidă cerul pentru tine, dar înțelege:
Crede în El, chiar dacă..
Cu prețuire,
Eduard Magyar