“Iată, Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere și nu mă voi teme de nimic, căci Domnul Dumnezeu este tăria mea și pricina laudelor mele și El m-a mântuit.” Isaia 12:2
Mă numesc Daniel și am crescut într-o familie de creștini ortodocși fiind 4 băieți. M-am născut în 1973 în Alba Iulia, la vârsta de 8 ani ne-am mutat cu toții la bunicii din partea mamei mele. De mici am fost învățați cu biserica, rugăciunea iar sărbătorile erau sfinte pentru noi.
Am crescut într-o familie unde scandalul era ceva normal, la fel și alcoolul, bătăile și înjurăturile. Tata era un om foarte sever cu noi; pentru că am luat odată din buzunarul lui 3 lei am primit o bătaie cruntă, aveam în jur 6 ani (începutul e mai greu, după aceea te obișnuiești).
Tata lucra ca miner și din cauza anturajului venea de multe ori beat acasă și desigur urma, bătaie cu mama, apoi pe noi copiii, și amenințări ca ne omoară. De multe ori când îl auzeam (urla de când ieșea din birt și înjura foarte mult) ne pregăteam sa fugim de acasă, ascundeam, tot, cuțite, topoare, furculițe și apoi mergeam noi copiii în grajdul vacilor și stăteam acolo până se liniștea sau de multe ori chiar dormeam în grajd (nu conta ca era iarnă sau vară). La vârsta de 9 ani am făcut „cunoștință” prima dată cu bautura, un lichior de mandarine, ascuns de tatăl nostru. Eu cu fratele meu, mai mic cu 3 ani decât mine (eu sunt cel mai mare) am început să bem din sticlă, lichiorul fiind dulce l-am băut pe tot într-un timp relativ scurt. Imediat după aceea am intrat în comă alcoolică, ne-a găsit mama pe câmp cu sticla lângă noi. Așa încet încet am început să beau, în schimb fratele meu P. nu!
Am ajuns în situația că la școală, la liceu de multe ori mergeam cu sticla de țuică în ghiozdan. Îmi amintesc cum cârmaciul satului făcea țuică la cazan, trei zile am stat acolo să îl ajut, părinții crezând că sunt la școală (aveam un stil de a minți fantastic), iar când veneau copii de la școală apăream și eu. Ca drept răsplată am primit o damigeană de 5 litri de țuică pe care am ascuns-o.
Așa am petrecut până la vârsta de 17 ani trecuți, am băut cot la cot cu tatăl meu. Am ajuns într-un hal încât beam și apă amestecată cu pastă de dinți, doar ca să fiu amețit de cap, berea cu paiul și lingurița, furam bani de acasă să îmi cumpăr Floris, niște lichior, plus am băut niște chestii care nu îmi permit nici să le pomenesc în public.
În anul 1990 spre sfârșit, fratele meu P. a început sa meargă în vizită la fratele pastor, unde se țineau discuții din Biblie iar eu mergeam la săniuș. Iarna, de obicei ieșeam seară de seară la sanie toți tinerii din sat (fratele meu P. este al 3 ca frate). Într-o seară eu cu cel de-al doilea frate de al meu, R., am băut niște vin fiert, el se imbătase mai tare dar culmea că eu nu (când eram beat eram pus doar pe glume). Când am ajuns acasă, mama mea ne-a văzut cum suntem, R. a plecat în cameră și eu am primit bătaie cu făcălețul. Atunci am început să mă rog și am zis, „până când Doamne să mai sufăr?” Fratele celălalt, P. s-a hotărât să se pocăiască după care îmi zice într-o seară, Daniel, eu mă pocăiesc, atunci am zis către el “mai tu ești nebun așa tânăr (15 ani) te strici de cap, plus că trebuie să citești toate cărțile ce ți le dau pocăiții” și zic iar, „eu mai bine mă spânzur dar de pocăit nu mă pocăiesc “.
Într-una din serile de săniuș nu a venit nimeni, atunci fratele Pastor a zis dacă vreau să intru la el sa servim un ceai fiind și fratele meu P. acolo; am intrat apoi a început să vorbească din Biblie ( îi uram foarte mult pe pocăiți, ziceam că sunt sataniști). Nu l-am contrazis din respect (unul dintre puținele lucruri pe care le-am învățat de la părinți).
La sfârșitul anului 1990, se organizase o petrecere de revelion, discotecă, băutură și altele. De sâmbăta după amiază și până duminică dimineață eu m-am îmbătat de 3 ori, fumasem 2 pachete de țigări Kornet și jumătate de BT (iar eu nu suportam fumul de țigări). Duminica dimineața, pe 1.01.1991, eram în casa verișorului meu, iar când am ieșit pe poartă m-am întâlnit cu păstorul, care încerca să mă convingă să merg la adunare (eu încă eram beat rău după revelion), încercând să îi zic că sunt beat și ca pe mine nu mă pocăiește nimeni, dar după mai multe insitente din partea lui am cedat și am mers cu el.
Fratele meu P. era acolo, am intrat și eu, frumusețea pocăiților de atunci era ca nimeni nu s-a uitat la mine ciudat. A început ora de rugăciune, dar eu am adormit cu capul pe banca din față.
A început studiul Biblic, eu ațipeam din când în când, incepuse programul de cântare și poezii și eu nu aveam nici o treabă cu ce se întâmpla acolo spunând în mintea mea „cine m-a pus să vin aici?”
A început serviciul divin, ne-am ridicat în picioare (era o povară pentru mine să stau în picioare), păstorul deschide Biblia și începe sa citească: “Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri.” Marcu 8.38
În clipa când s-a citit Cuvântul acesta, am simțit un fior ca a trecut prin mine din creștetul capului și până în vârfurile picioarelor, și am început să plâng și apoi mi s-a limpezit mintea pe loc, fără vreo urma de beție în mine. După terminarea adunării zic fratelui Pastor, „că vrei sau nu, eu mă pocaiesc”.
Este o mare bucurie în sufletul meu. Din clipa aceea, a început un timp de probleme cu părinții, prietenii și colegii de la școală. În 14.04 1991 s-a făcut evanghelizare în același loc unde L-am acceptat pe Isus Hristos în viața mea, în fața martorilor (unde au fost și părinții și frații mei). În 17.06 1991 am intrat împreună cu fratele meu P. în apa botezului mărturisind public că EL este Mântuitorul meu personal.
Toată această perioadă de 8 ani (de la vârsta de 9 ani când a început totul pană la 17 ani) este un timp în care diavolul poate să distrugă o tinerețe, un suflet, un trup și o minte. Este cel mai mare har pe care l-a avut Domnul pentru mine. Îi dau slavă că este cu mine și cu familia mea cu care m-a binecuvântat, o soție scumpă și 3 copii deștepți și cuminți.
Va iubesc,
Daniel Robert Avrămuț
1 comment
Buna ziua Frate Ciprian ,Ma numesc Hilde Wagner locuiesc in Germania .Eu cu sotul meu am donat pe data de30 ianuarie 2023 200 de Euro pentru Vocea Crestinilor .As vrea doar sa stiu daca le-ati primit ? va ascult in fiecare seara si imi hranesc sufletul .Ne bucuram in ficare seara de emisiunile dumneavoastra.Dumnezeu sa va binecuvinteze.