Multe povestiri ale celor care au lucrat în secret pentru a salva viețile
evreilor și pentru a opune rezistenţă naziștilor în al Doilea Război Mondial sunt
profund fascinante și emoționante. Aceştia erau adesea mânați de o credință
profundă că Dumnezeu îi protejează și îi ajuta în lucrarea lor.
În mijlocul întunericului profund al celui de-al Doilea Război Mondial,
există multe lumini strălucitoare ale curajului, dragostei și hotărârii, care s-au opus
naziștilor și au căutat să protejeze și să ascundă poporul evreu de distrugere. De
fapt, existau cel puțin 28.000 de lumini, cărora Yad Vashem le-a acordat ulterior
titlul de „Drepți printre națiuni” pentru a evidenţia acţiunile lor pline de iubire.
Mulți erau creștini, câţiva dintre ei sunt acum faimoşi, dar cei mai mulți
dintre acești mari eroi sunt puțin cunoscuți astăzi.
Iată câțiva dintre acești eroi și credința care i-a inspirat:
Corrie ten Boom
Unii dintre cei mai cunoscuți salvatori creștini, din timpul Holocaustului,
sunt Corrie și familia ei devotată, care locuiau în Haarlem, în Olanda, făcând în
liniște lucrări bune. Ei au fost îngroziți, când naziștii au invadat. Tatăl lui Corrie,
Casper, avea o teologie clară despre atacurile îngrozitoare asupra poporului evreu
la care au început să fie martori cu ochii lor: „Îmi este milă de bieții germani,
Corrie. Au atins lumina ochilor lui Dumnezeu”. Răspunsul familiei a fost să-i
primească pe evrei în casa lor și să creeze o „ascunzătoare” în podul lor în cazul
raidurilor, aceasta devenind titlul celebrei ei cărți și a unui film despre aceste
evenimente.
Din păcate, într-o zi a sosit Gestapo-ul și întreaga familie a fost arestată. Cei
mai mulți au murit în captivitate, dar chiar şi acolo îşi încurajau și își împărtășeau
credința cu colegii lor deținuți. Corrie a supraviețuit războiului, şi a scris și a vorbit
emoționant despre moartea surorii ei, Betsie, în lagărul diabolic de la Ravensbruck,
unde au fost întemnițați. Corrie a consemnat celebrul citat al surorii ei, cu atât mai
emoționant pentru locul infernal în care se afla: „Nu există nicio groapă atât de
adâncă, încât dragostea lui Dumnezeu să nu fie şi mai adâncă”.
Monseniorul Jules-Géraud Saliège
Monseniorul Saliège, arhiepiscop de Toulouse în timpul războiului, a fost
îngrozit de acțiunile naziștilor la care a fost martor. Când evreii, care nu erau
francezi, au început să fie adunați și deportaţi, el a ordonat, ca în 23 august 1942,
să fie citită o scrisoare pastorală de la fiecare amvon, în care era descrisă „imaginea
îngrozitoare” a deportărilor: „Evreii sunt bărbați, evreicele sunt femei. Străinii sunt
bărbați și femei. O singură persoană nu poate face nimic pentru aceşti bărbaţi,
femei, taţi şi mame. Ei sunt oameni, sunt frații noștri, ca mulţi alții. Un creștin nu
poate uita asta.”
Deși autoritățile care au colaborat cu naziștii au încercat să interzică citirea
scrisorii și au cerut să fie retrasă, „bomba de la Saliège”, așa cum a devenit
cunoscută scrisoarea, a avut un efect puternic. A fost publicată dincolo de acea
eparhie și a încurajat mulți alți episcopi, preoți, și luptători religioși şi ai rezistenței
să lucreze împotriva planurilor malefice ale naziștilor.
Ivan și Serafima Yatsyuk
David Prital (anterior Prinzental) se ascunsese într-o gospodărie poloneză,
dar, la fel ca mulți dintre colegii săi evrei, a fost forțat să găsească un nou loc de
refugiu. A fost condus la casa lui Ivan Yatsyuk, un țăran dintr-o comunitate
baptistă care avea o dragoste deosebită pentru poporul evreu. La sosirea lui,
situația a fost înțeleasă imediat. Ivan i-a spus soției sale: „Dumnezeu a adus un
oaspete important în casa noastră. Ar trebui să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru
această binecuvântare”, după cum povesteşte istoricul Sir Martin Gilbert în marea
sa carte, care sărbătorește salvatorii: „Drepții: eroii necunoscuți ai Holocaustului. "
Prital a fost uimit de primirea lui: „Au îngenuncheat și am auzit o rugăciune
minunată ieșind din inimile lor curate și simple, o rugăciune nescrisă în vreo carte
de rugăciuni…. A fost un vis? Era posibil ca astfel de oameni să mai existe în
lumea aceasta?"
Înainte de prima masă împreună, cuplul a citit un capitol din Biblie. „Acesta este
marele secret”, gândi Prital. „Această carte veșnică este cea care le-a ridicat
moralitatea la astfel de înălțimi incredibile. Această carte le-a umplut inimile cu
dragoste pentru evrei”. Prital a supraviețuit războiului.
Saveliy & Oksana Mironiuk
Un alt cuplu baptist, Mironiuk (sau Mironyuk), locuia în aceeași regiune și
au fost rugați de către familia Yatsyuk să-l adăpostească pe Prital și alți evrei în
diferite momente. La sfârșitul anului 1943, când un tânăr evreu ascuns, Ignacy
Shats, se afla în casa familiei Mironyuk, soldații germani și polițiștii ucraineni au
început să efectueze percheziții în sat. Dându-și seama că nu mai este timp să îl
ascundă, familia Mironiuk „a căzut în genunchi și a început să se roage”, potrivit
site-ului Yad Vashem, organizația internațională de Comemorare a Holocaustului.
"Germanii, care au efectuat căutările, au trecut cu vederea casa lor și Shats a fost
salvat. Familia Mironyuk și toți ceilalți baptiști din comunitatea lor au considerat
acest lucru ca fiind un miracol și mulți ani după aceea, membrii comunității încă
spuneau povestea." Shats a supraviețuit războiului.
Părintele Marie-Benoît și Fernande Leboucher
Părintele Marie-Benoît a falsificat cu fidelitate actele de identitate, a eliberat
certificate de botez și a aranjat ascunderea și evadarea numeroșilor evrei care i-au
cerut ajutorul – în total a salvat 4.000 de vieți.
I-a spus îndureratei doamne Leboucher, al cărei soț evreu era deținut într-o
tabără, să se roage, deoarece Dumnezeu iubea neamul evreiesc. A fost un sfat bun
și începutul unei aventuri uluitoare, deoarece au lucrat împreună pentru a ajuta cât
de mulți evrei au putut.
Noua credință a femeii a fost întărită atunci când a trecut printr-o încercare
terifiantă. În timp ce ascundea șase refugiați evrei în apartamentul ei, blocul de
apartamente a fost supus unei percheziții aleatorii de către Gestapo. Oaspeții ei au
îndemnat-o să îi predea, astfel încât să poată evita o soartă mai rea decât moartea
pentru că i-a ascuns. În schimb, ea s-a hotărât să se roage: "Părinte Benoît, te chem
prin cer, așa cum mi-ai spus. Ajută-mă acum!" așa cum povestește în memoriile
sale despre experiențele ei.
Grupul îngrozit a așteptat în liniște, în timp ce auzeau cizmele grele călcând
în sus și în jos pe casa scării, în timp ce celelalte apartamente erau percheziționate.
În mod inexplicabil, apartamentul lor a rămas nederanjat. Acest miracol evident a
încurajat-o pe doamna Leboucher în misiunea ei: „Din acea zi, o forță aproape
supranaturală a fost în mine. Cu cât era mai periculoasă misiunea, cu atât o
simțeam mai emoționantă… Auzeam o voce interioară spunând: „Du-te. Nu-ți fie
frică.” Din acel moment ea nu s-a mai îndoit niciodată de existența unui Dumnezeu
bun.
Reverendul Otto Mörike
Reverendul Otto, la fel ca mulți alți membri ai Bisericii Mărturisitoare din
Germania, s-a opus naziştilor făţiş. Pentru că a criticat public guvernul, a fost bătut
de mulţimi și privat de funcții ministeriale. El a vorbit cu îndrăzneală despre
judecata care va cădea asupra Germaniei ca urmare a acțiunilor lor: „Agresiunea
împotriva bisericii și a credinței creștine, precum și abolirea dreptății și a
moralității sunt începutul unei tendințe care va avea ca rezultat condamnarea de
către Dumnezeu și deci distrugerea țării noastre”.
El a câștigat titlul de „Drept între națiuni” pentru că a ascuns un cuplu de
evrei în casa lui și le-a găsit alte locuri de cazare.
Wilm Hosenfeld
Probabil că unul dintre cele mai dificile premii ale titlului de „Drept între
Națiuni” a fost cel acordat în 2008 acestui soldat german și membru al Partidului
Nazist. Dar acțiunile lui Hosenfeld de a ajuta mai mulți evrei – dintre care cel mai
faimos, muzicianul Władysław Szpilman, înfățișat în filmul The Pianist – au
rezultat din credința sa personală profundă și din oroarea sa crescândă față de
violența nazistă pe care a văzut-o peste tot în jurul său.
Acesta scria la 1 septembrie 1942: „Pentru că omenirii trebuia să i se arate
unde o ducea necredincioșia ei… Această negare a poruncilor lui Dumnezeu ne
conduce la toate celelalte manifestări imorale ale lăcomiei: auto-îmbogățirea
nedreaptă, ura, înșelăciunea și libertinajul sexual, care are ca rezultat infertilitatea
și decăderea poporului german. Dumnezeu permite ca toate acestea să se
întâmple… pentru a arăta omenirii că fără El suntem doar animale în conflict, care
cred că trebuie să ne distrugem unii pe alții. Dacă nu vom asculta porunca divină:
„Iubiți-vă unii pe alții”… vom muri, vinovați și nevinovați deopotrivă”.
El a văzut cu ochii lui atrocitățile comise împotriva poporului evreu și acasă
a scris: „Cu oribila ucidere în masă a evreilor, am pierdut acest război. Am adus un
blestem veșnic asupra noastră și vom fi pentru totdeauna acoperiți de rușine. Nu
suntem vrednici de compasiune sau milă; suntem toți vinovați. Mi-e rușine să mai
merg prin oraș.
Acesta este doar un mic număr dintre credincioșii, care au lucrat pentru a
salva oameni nevinovați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inspirați și
întăriți de dragostea și puterea lui Dumnezeu.
Sursă articol: www.christiantoday.com
Traducere: Mirabella-Magda Barna
