„Și în mijlocul celor șapte sfeșnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur.” (Apocalipsa 1:13)
Am remarcat mulți oameni de tip Pollyanna la amvon în ziua de azi, atât de nerezonabil și de ilogic de optimiști în toate privințele. Totul este pozitiv. Necazul este că, fără un negativ, nu ai nici un pozitiv. Din această cauză, unii consideră că Dumnezeu este foarte parfumat și frumos, însă zâmbește destul de trist; ar vrea să fie bun cu noi, dar nu știe cum. Acest gen de Dumnezeu, acest gen de Mântuitor și acest gen de Hristos – Hristosul cu chip palid, slab – nu este Hristosul Bibliei. În cartea Apocalipsa vedem un altfel de portret a lui Hristos. Noi Îl slujim pe Hristosul Apocalipsei, nu pe Hristosul nu știu cărui predicator de tip Pollyanna, care nu vrea să ofenseze pe nimeni și crede că totul o să fie foarte bine. Eu încerc să fiu optimist, dar după ce citesc Biblia, apoi citesc ziarul și ascult știrile din lume, pur și simplu nu găsesc nici bază pentru optimism în această lume. Singurul optimism este în Hristosul Apocalipsei. Cel care îl va bate zdravăn pe dușman și va exercita o dreptate desăvârșită, o îndurare desăvârșită, și o unitate desăvârșită. Pe El Îl slujesc azi.
Dragul meu Tată ceresc, peste tot în jurul meu sunt cei care care își pun încrederea și nădejdea în lucrurile exterioare ale acestei lumi. Azi credința și încrederea mea sunt cu totul în Domnul Isus Hristos, Mântuitorul meu. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer