Posts by author
Geanina Gula
3044 posts
Cel mai greu drum- Florin Ianovici
Cel mai anevoios drum nu e cel cu gropi.Cel mai dificil drum nu e cel neasfaltat.Cel mai complicat drum nu e cel fără indicatoare.Cel mai greu drum nu e cel cu obstacole.Cel mai lung, mai dificil și anevoios drum este cel al așteptării împlinirii rugăciunii tale.
Share
Viziuni care devin realitate
Avem întotdeauna o viziune despre ceva înainte ca acesta să devină realitate pentru noi. Când ne dăm seama că viziunea este reală, dar nu este încă reală în noi, Satana vine la noi cu ispitele sale și suntem înclinați să spunem că nu are rost să încercăm măcar să continuăm. În loc ca viziunea să devină reală pentru noi, am intrat într-o vale a umilinței.
Share
Fantezii și dictatură climatică în Olanda
Majoritatea dintre noi ne pierdem în labirintul tot mai încurcat și fără sfârșit al ideologiei climatice, una dintre noile religii mondiale.O nouă religie, pentru că modificările climei (presupuse) ne sunt puse în față în fiecare zi și de câteva ori pe zi. O nouă religie, pentru că oamenii sunt constrânși să creadă că ne confruntăm cu o criză existențială, adică o criză (presupusă) care dacă nu se rezolvă, va duce la prăbușirea societății și vremuri apocaliptice.
Share
Condițiile Uceniciei
„Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, și mama, și soția, și copiii, și frații, și surorile, și chiar propria sa viață, nu poate fi ucenic al Meu;
și oricine nu-și poartă crucea sa și vine după Mine nu poate fi ucenic al Meu….
Astfel deci oricine dintre voi care nu renunță la tot ce are nu poate fi ucenic al Meu." Luca 14:26-27, 33
Share
Corigenți la cele sfinte – de Nicolae.Geantă
Azi am avut zi de corigențe. Ziua aceea când ai în față pe cei ce tot anul au fost rebeli și acum vin cu fețe de sfinți. Umili. Tremurători ca plopii mediteraneeni. Dar tot cu lecția neînvățată. Am avut șapte elevi. Cinci fete și doi băieți. Da, și fetele sunt rebele! Evident că toți au fost… varză!
Share
Mai putem vorbi astăzi despre disciplinarea copiilor? – Samy Tuțac
Înainte de a împărtăși câteva observații despre disciplinarea biblică a copiilor, doresc să subliniez căteva aspecte importante în creșterea armonioasă a copiilor.:
Share
Pedeapsa inevitabilă
Nu există rai care să aibă un colț de iad în el. Dumnezeu este hotărât să te facă curat, sfânt și drept și nu-ți va permite să scapi de sub controlul Duhului Sfânt nici măcar o clipă.
Share
Europa s-ar putea confrunta cu foamete: Putin interzice exportul tuturor produselor rusești în „țări neprietenoase”
Europa s-ar putea confrunta cu foamete: Putin interzice exportul tuturor produselor rusești în „țări neprietenoase
Share
Menopauza – echilibru și binecuvântare – Luminița Catană
Se discuta adeseori despre menopauza ca despre o afectiune, insa este de fapt un proces fiziologic in viata femeii ce inseamna incetarea functiei ovariene, de secretie a hormonilor feminini estrogen si progesteron, cat si a functiei ovulatorii.
Share
Breaking News – Mathias Rotundu a fost repatriat în România
Mathias Rotundu a fost repatriat în România în această seară!
Share