“Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.” (Isaia 40:5)
Calea prin care ne putem ocupa de formalitatea și disciplina din închinarea noastră este sinceritatea. Este foarte ușor să fii prins în formalitate și duplicitate în închinare. Dacă închinarea mea nu este sinceră, și nu fac decât să simulez că mă închin, atunci nici m-ar trebui să mă închin. Mare parte din ceea ce azi trece drept închinare nu este sinceră. De fapt, ca să fim cinstiți, mare parte este clădită pe superstiție. Dacă mormăi cuvintele potrivite, la momentul potrivit, ele îți vor aduce noroc. Dacă faci niște mișcări cu degetele, îți vor aduce noroc. Norocul nu are absolut nimic de-a face cu închinarea, dar are totul de-a face cu firea și senzualitatea. Acestea nu au nici un loc în închinarea lui Dumnezeu. Închinarea mea în fața lui Dumnezeu trebuie să se bazeze pe sinceritatea mea în închinare – nu să caut să mi se adauge ceva în viața mea, ci să intru în prezența lui Dumnezeu. Asta e închinarea. Oamenii vorbesc despre binecuvântări, iar definiția lor este cât se poate de firească. Binecuvântarea închinării este să vii sincer în prezența lui Dumnezeu, știind că ești la fel de binevenit în prezența Lui, cum este El în prezența ta.
Dumnezeule drag și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Te cinstesc ca adevăratul Dumnezeu și mă închin Ție în simplitatea sincerității mele. Fii slăvit azi în viața mea. În numele lui Isus, amin!
A. W. Tozer – Umblarea mea zilnică
