CREDINȚĂ ȘI ACȚIUNE
„Prin credință au cucerit ei împărății, au făcut dreptate, au
căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor.“ (Evrei 11.33)
Noi spunem că umblăm prin credință. Aşa să fie oare? Există
în ceruri o listă de lucruri pe care le-am obținut prin credință? Este
fiecare pas, în fiecare zi, un act de credință? Chiar credem noi, în
calitate de copii ai lui Dumnezeu, Biblia? —Hudson Taylor
Credința pasivă acceptă Cuvântul,
Nu-l pune deloc la-ndoială;
Dar stă nemişcată la fel ca mormântul,
Să facă ceva nu se scoală.
Credința activă nu şade, nu-ntreabă,
Nu-ți râde ca leneşu-n față;
Mişcând ca argintul cel viu, are treabă,
E plină de zel şi de viață…
***
Credința pasivă aşa glăsuieşte:
„Cuvântul divin e-adevărul!
Îl cred cu tărie, căci el se-mplineşte,
De-ar trece pământul şi cerul!
Din tot ce-a promis, nici o iotă nu cade,
Nu-s basme, nici vorbe de clacă!
Să mute un munte, să sece cascade…
El totu-i în stare să facă.
Dar Domnul şi mie mi-a dat o poruncă:
Prin valuri să merg înainte!
Vai, apele curg… se agită… se-aruncă…
Mă tem… stau pe loc… n-am cuvinte…
Doar dacă de Domnul vor fi despărțite,
Voi trece de partea cealaltă;
Decât corp şi haine să-mi fie-nghițite,
Mai bine-aş lăsa totul baltă…
Aud altădată un glas care-mi spune:
«Ridică-ți tu patul şi umblă!»
Din nou la-ndoială nimic nu voi pune,
Porunca aceasta e dublă.
Eu cred cu tărie că Domnu-i puternic
Și poate, când vrea, să mă scoale;
Dar eu nu-s în stare, sunt slab şi nevrednic,
Iar trupul ca lutu-i de moale…
O mână uscată! Ce mare-i frustrarea!
Cu dreapta nimic nu pot prinde.
Iar Domnul dorind ca să-mi dea vindecarea,
Aşteaptă s-o pot eu întinde.
Dar oare de unde atâta putere
Să am în picioare şi-n coate?
«Întinde-ți tu mâna!» tot mie îmi cere?
El are putere, El poate!
El are voința, dar şi-n făptuirea:
De ce mi le-ar da oare mie?“
Și uite aşa se tot pierde cu firea
Credința pasivă, nu vie…
***
Dar, iată credința activă ce spune:
„Eu cred tot ce Domnul promite;
Încrederea toată în El mi-o voi pune
Mergând unde El mă trimite.
Aşa că porni-voi prin valuri îndată:
Deja văd o cale deschisă!
Iar Domnul de mână mă ia şi-mi arată
Toți munții din Țara promisă…
Și dacă-ntr-o zi mâna mea schilodită
Mi-ar cere s-o-ntind fără preget,
Eu n-aş zăbovi nici măcar o clipită
S-aştept să se mişte vreun deget…
Iar dac-ar veni o-ncercare mai sumbră
Când Domnul cel plin de-ndurare
Mi-ar zice: « Te scoală, ia-ți patul şi umblă!»,
Îndată I-aş da ascultare.
Fiindcă eu ştiu de la oameni ce-aşteaptă:
Nu doar acceptare din minte;
El vrea o credință-nsoțită de faptă
Și plină de-o râvnă fierbinte.
De-aceea nu-I cer nici minuni şi nici semne,
Ca neamul evreu din vechime,
Ci vreau prin cuvintele Sale solemne
Mereu să trăiesc la-nălțime!“…
***
Credința pasivă pe Domnul slăveşte
Când soarele cald străluceşte;
Credința activă onoare-I aduce,
Cântând şi-atârnată pe-o cruce.
Credinciosule, tu ce fel de credință ai?
—Poem anonim
