M-a onorat invitația primită din partea regizorului Cristian Mungiu, pentru o proiectie a filmului său, premiat (pe deplin merit) cu Palm d’ Or la Cannes, proiecție realizată intr-o formulă mai restrânsă. Oameni care au avut de-a face cu istoria reală a familiei Bodnariu din Norvegia, care au fost consultati sau au contribuit intr-un fel sau altul la realizarea filmului ori pe care regizorul român a dorit să îi invite..
Sincer, am asteptat cu oarecare emoție să văd acest film. Am evitat toate invitațiile mass media românești de a comenta în prealabil pe tema filmului, în contextul festivalului de la Cannes, până nu am experiența “ex propriis sensibus”. Am avut sentimentul că destule din cronicile pe care le-am citit anterior pot fi subiective, în funcție de preferințele ideologice, de valorile în care cred, unii sau alții. Și am avut dreptate. Imediat după vizionare, de exemplu, am citit o altă cronică ce conținea afirmații de-a dreptul mincinoase despre fapte pe care nici narativul filmului, nici istoria reală a familiei Bodnariu nu le conțineau.
În discuția pe care Cristian Mungiu a avut-o cu spectatorii prezenți (atât persoane cu identitate crestină, dar și “progresiști” neomarxisti notorii, si reprezentanti ai diferitelor medii culturale, și figuri publice, plus ambasada Norvegiei), m-a șocat afirmația sa, potrivit căreia a simțit mult “hate” din partea unora (dar si reacții pozitive sau calde din partea altora). Dupa vizionare, pot spune că înteleg de ce…
Am realizat, dupa discutia pe care am avut-o direct cu domnia sa, la finalul filmului, ca nu l-am felicitat explicit. I-am spus ca voi avea nevoie de ceva timp să “decantez” ceea ce am vazut, auzit, simțit in cele 2 ore și 40 de minute, care nu știu când și cum au trecut. Și va trebui să văd a doua oară acest film. Au fost momente când am resimțit durerea intensă de acum 10-11 ani atât a părinților, Marius și Ruth, dar și a noastră, a celor câțiva care am încercat să ajutăm familia atunci.
În schimb i-am spus un sincer “mulțumesc” lui Cristian Mungiu. Pentru că a făcut ceva ce nu a mai fost făcut până acum. Preluând argumentele celor două părți, reflectate obiectiv în film, atât ale sistemului Barnevernet și filosofia unui stat secularizat (spre extremă), cu argumente bine și coerent construite, din punctul lor de vedere, atât de stângist (și asta o spune un social-democrat..), în fața cărora poti pierde cu usurință dezbaterea dacă nu ești foarte bine pregătit (eu m-am confruntat cu ei, și o fac si in prezent, în contextul bătăliei pentru reunificarea familiei de români Samson din Suedia, îi cunosc foarte bine..), dar si, pentru prima oară, argumentele identității creștine, cu momente de bunătate manifestă, în situații chiar extreme, pe care ceilalți nu sunt capabili să le proceseze, cu pledoaria pentru familie și relația fundamentală dintre părinți și copiii lor, a reușit un pas uriaș înainte, într-o lume a cinematografiei europene și, în general, într-un mediu vest-european în care “curcubeul” și “valorile” asociate sunt regula…Așa încât acum realizarea acestui film mi se pare un gest de o inconștiență binecuvântată, de a iesi din tipare și a sparge un zid ideologic, de care mă lovesc si eu permanent de ani de zile în plan european. Si care crește și în România de un număr de ani. Si de aici “hate” -ul pe care autorul afirmă că l-a resimțit.
Vreau să vă spun că nu toate cele prezentate în film reprezintă realitatea celor întâmplate. Este și ficțiune și era normal să fie așa. Există chiar și inexactităti, generate de o informare gresită sau de prezentări distorsionate din partea hate-rilor progresisti. Niciodată adunările publice de solidaritate, rugăciune și protest, în sprijinul reunificării familiei Bodnariu, nu au inclus exprimări violente, agresive sau formule acuzatoare gen “Satan”. Si o spune cineva care stie foarte bine exact cum s-au intamplat aceste manifestari. Faptul că simpla lor existență i-a deranjat pe neomarxisti, care au supradimensionat exprimările publice, e problema lor. Ei însă nu sunt capabili să inteleagă faptul că cei cu identitate creștină stiu că trebuie să întoarca și celalalt obraz și ca nu trebuie să ridice și să arunce cu piatra. Judecata nu le apartine, noi știm că ea e rezervată Domnului.. Aveți explicația de ce nu împartasesc evaluarile care fac referire la respingerea fundamentalismului de ambele părti, atat cel ideologic “progresist”, cât și cel “ultraconservator”. Pentru simplul motiv că a nu fura, a nu minți, a nu însela, a nu preacurvi, a nu lua viața altuia si toate celelalte 10 porunci, în total, ori respectarea familiei, asa cum a creat-o Domnul și e descrisă în Geneza, cea formată din bărbat și femeie și copilașii cu care Dumnezeu i-a binecuvantat nu sunt “creatii” “fundamentaliste” apărute în ultimele decenii, ci sunt lucruri stabilite de la ÎNCEPUT și nu țin de ființa umană. Ci de un Creator pe care, din păcate, unii înca nu il cunosc sau chiar îl resping vehement. Si fundamentalist.
Pentru noi, creștinii, Fjord este, până la urmă, ceva la care nu ne-am asteptat și pentru care Cristian Mungiu merită mulțumirea noastră. După cum pentru mine personal este un moment de exceptie. Cu ani în urmă sora domnului Mungiu, doamna Alina Mungiu-Pippidi, ne-a gratulat pe subsemnatul și pe Ben Oni Ardelean într-un interviu cu apelativele de “fanatici religiosi”, de oamenii lui Putin și alte astfel de bazaconii. Chestiile de manual ale fundamentalistilor educați la școala Open Society și la resursele lor financiare generoase..Ce ironic poate fi Dumnezeu uneori. Pentru că a generat o idee ce l-a inspirat pe regizor si, într-o bună zi, a creat Fjord..E cel mai bun răspuns ce putea fi dat.
PS. Îi datorez lui Cristian Mungiu povestea unei istorii adevărate despre demersul de acum 14 ani al unor tineri și valoroși regizori și realizatori români, inclusiv domnia sa, demers direcționat către Guvernul României de atunci, pentru sustinerea si salvarea cinematografiei românești. Pe scurt, “excepția culturală”..Și cum unii, care au tratat serios acel apel și si-au făcut datoria, au plătit politic ulterior pentru asta. Viața adesea e complicata. Poate vom avea candva aceasta discutie.
P.S. 2 În fotografiile de mai jos, regizorul român Cristian Mungiu cu “aripa ultraconservatoare”. Sper ca cei care ati citi textul de mai sus să fii reținut ironia despre conceptul de “ultraconservatorism”..
Sursă articol: Titus Corlățean
