BIBLIA – MOȘTENIREA NOASTRĂ
„Căutaţi în cartea Domnului, şi citiţi!” (Isaia 34.16)
„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35)
Mă întreb dacă nu cumva unii dintre noi nu realizează ce moștenire reprezintă Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, pentru noi. Este o carte îngălbenită de vreme și poartă urmele nenumăratelor călătorii pe care le‑a făcut. A traversat multe epoci, a trecut prin multe mâini și prin multe ținuturi. Vine de pe vremea lui Noe și a corăbiei lui, de pe vremea lui Avraam si a turmelor lui, într‑o lume la care poporul acela de păstori nici n‑ar fi putut visa, dar a venit inspirată cu o asemenea putere încât majoritatea contemporanilor noştri nici n‑o pot înțelege.
A ajuns la noi, în tensiunea și presiunea vieții din zilele noastre, asemenea unei melodii venită dintr‑o ţară îndepărtată. A sosit ca o apă înviorătoare într‑un ținut fierbinte și arid. Ca o voce abia auzită care vorbește în miez de noapte sufletului tulburat și îi spune: „Întăreşte‑te şi îmbărbătează‑te!” (Cf. Iosua 1.6‑7, n.red.).
Cartea Domnului!
Există pe pământ aşa o carte
Cu‑acest titlu ce rezistă
şi e vrednică să‑l poarte?
Ah, ce sacră datorie
are cel ce‑o ţine‑n mână!
Ce‑avantaj, ce bucurie
să‑i devină ea stăpână!
Cum? Citind‑o şi făcându‑şi
multe însemnări pe margini
Şi comori de preţ scoţându‑şi
de pe insuflate pagini;
Meditând cu rugăciune
la măreţele‑adevăruri
Pline de înţelepciune
ce sunt inimii mâncăruri.188
Însă, cei străini de Domnul
şi orbiţi de‑ngrijorare,
Cufundaţi adânc în somnul
care duce la pierzare,
Dând Scripturile deoparte
cu dispreţ, indiferenţă,
Vor păşi‑n a doua moarte
pentru‑atâta indecenţă!
Cât au mai tânjit profeţii
şi toţi sfinţii din vechime
Să observe‑n timpul vieţii
adevăruri vii, sublime!
Şi ce binecuvântare
straşnică, fără măsură
Au acum creştinii care
se cufundă în Scriptură!
Duhul Sfânt le desluşeşte
bogăţia ei măreaţă;
Viaţa le‑o îmbogăţeşte
Cartea plină de dulceaţă;
Puritatea ei adâncă
aurul masiv întrece;
Miere picurând din stâncă,
niciodată n‑o să sece.
––Episcopul Mant
Dacă mă întreabă cineva care este remediul pentru cel mai adânc sentiment de tristețe, trebuie să‑i spun că este o veche poveste, scrisă într‑o Carte veche și predată într‑o învățătură veche – cel mai bun și mai mare dar oferit vreodată omenirii. ––William Gladstone
Cei ce studiază Biblia de 50 de ani n‑au ajuns niciodată la fundul izvorului veşnic viu. ––D.L. Moody
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
3 comments
Încercați să fiți neutri pe cit posibil și nu vă lăsați intimidați de energii negative care vă subineaza existenta vieții aici pe Pamant fiți fermi pe poziția voastra pentru că viața este o luptă care nu este ușoară de dus viața merge înainte și la bine și la greu nu vă lăsați manipulați de minciună dacă vreți o viață liniștită lăsați la o parte tot ce este rău și nu vă incredeti în credințe false care vă aduc suferință nu vă incredeti în oameni cu doua fețe lupi mascați în oi.
Aceste rencarnari(renastere) să fie o alegere pentru ca nu va fi pace și liniște pe planeta Pământ vremurile trebui oprite și nu repetate din greșelile oamenilor degeaba vă amăgiți singuri ati transformat credința într-o credința oarba prin manipulare biserica lui Dumnezeu care a devenit o afacere unde se invirt sume colosale doar din dorința de putere și control aspra maselor de oameni de a propovădui suferință și moartea și de a cadea in uitare mereu și mereu.
Inchizitia(biserica lui Dumnezeu) din epoca medievala a omorât milioane de suflete ceea ce biserica din ziua de astăzi refuza și ascunde acest adevăr ca noi oamenii(prostimea) sa nu aflam de aceste atrocitățile facute de mai marii biserici creștine nu degeaba unii oameni nu recunosc aceasta credință malefica de a promova suferință și prefera alte confesiuni religioase.