Ne plângem și încă ne doare faptul că în Austria a avut loc, pentru prima dată, oficializarea unei căsătorii între două persoane de același sex. Cum să nu ne doară, când am văzut o imagine „hidoasă” a ceea ce înseamnă pentru unii Biserica Domnului, având o păstoriță ca lider spiritual, dar și a ceea ce înseamnă familia, având în vedere o căsătorie între două persoane de același sex.
Totuși, înainte de a trece în agenda homosexualității, și, înainte ca toate privirile să fie îndreptate spre căsătoria celor două persoane având același sex, aș dori să nu omitem faptul că cineva, „i-a cununat, a cerut binecuvântarea Domnului peste ei!”, ca ei să trăiască în curăție și să se bucure unul de celălalt „într-o părtășie plină de bucurie alături de Domnul nostru Isus Hristos.”
Da, nu este un păstor baptist, nu este un bărbat ordinat, ales de Biserică pentru a oficia actele de cult, ci este o femeie, care are slujba de „păstoriță” în cadrul unei Biserici Baptiste din Austria. De asemenea, aș mai menționa faptul că Mira Ungewitter nu doar că este păstoriță, dar pentru o vreme a și fost în „Conducerea Bundului Baptist din Austria” sau, cum s-ar spune în România, în ,,Conducerea Comunității Baptiste Austriece.”
Ce caută o femeie în poziția de păstor? Iată întrebarea la care doresc să răspund în acest articol, înainte de a prezenta cealaltă problemă, și anume, „căsătoria între persoanele de același sex.”
Realitatea este cruntă și, mai nou, trăim vremuri în care „bisericile” au păstorițe, nu păstori, așa cum ar trebui să fie din punct de vedere biblic și normal, precum a hotărât Dumnezeu să fie, așa cum a rânduit El.
Dumnezeu i-a oferit un alt rol femeii în Biserică și, cu siguranță, nu a fost acela de a predica cuvântul lui Dumnezeu.
Rolul femeii și calitățile acesteia sunt foarte importante și nu sunt lipsite de valoare în Biserica Domnului. Dar de la a da învățătură copiilor și surorilor, până la a se ajunge la promovarea femeii în activități și în responsabilități pastorale sau autoritare (de luare a deciziilor importante) de conducere a lucrării Domnului din Biserica locală este drum lung de bătut, este o prăpastie enormă, care nu poate fi o opțiune biblică.
Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clar și împotrivitor acestui curent în Biserica locală. Atunci când se practică acest concept, printr-o astfel de practică este subminată autoritatea delegată de Domnul în Biserica locală.
„Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică. Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?” (1 Cor 14:34-36).
Da, în secolul contemporan, în cultura din care facem parte, aceste versete sunt interpretate ca fiind ceva josnic, ca ceva care s-a întâmplat atunci, nu acum, iar aceste lucruri nu mai sunt valabile astăzi, în cultura noastră.
Dacă spunem ce declară Biblia, suntem etichetați ca fiind misogini, fundamentaliști, farisei sau ca fiind oameni înapoiați, care trăiesc cu 500 de ani în urmă, persoane care nu știu să se adapteze culturii și vremurilor în care trăim. Noi suntem cei care habar nu avem cum stă treaba cu creștinismul modern.
- Rolul dat de Dumnezeu femeii este descris și definit de Dumnezeu în mai multe ere, în mai multe epoci și, în toate secolele în care s-a scris și s-a format Scriptura, rolul femeii a rămas același în planul lui Dumnezeu:
„Femeii i-a zis: “Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”” (Geneza 3:16).
„Nevasta ta este ca o viţă roditoare înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale.” (Psalmul 128:3).
„Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să înveţe pe alţii ce este bine, ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.” (Tit 2:3-5).
În această vreme, femeia aspiră la mai mult decât a fi doar mamă și soție. Această muncă de a crește copii spre slava lui Dumnezeu este percepută acum ca o înjosire. În secolul contemporan, a fi numai în casă și a face activitățile descrise de Biblie este considerată de către majoritatea o stare de plafonare, de neîmplinire spirituală și profesională.
Sigur, pot înțelege partea în care se descrie conceptul despre neîmplinirea profesională, în care femeia este nevoită să stea în umbra bărbatului, să crească copii și să se simtă uneori ca într-o „cușcă” din care nu mai poate ieși.
Dar de la lipsa de satisfacție pe plan profesional și până la lipsa de satisfacție pe plan spiritual este o discrepanță destul de mare. Totuși, lipsa de satisfacție a femeii duce la căutarea altor activități sau lucruri satisfăcătoare. Astfel, femeia își va găsi plăcerea în lucruri sau activități din afara căminului.
Femeia credincioasă are acces la lucrarea Bisericii și este bine ca orice femeie să fie implicată activ în acest proces. Problema este atunci când își alege sau când i se oferă activitățile nepotrivite, necorespunzătoare, necuviincioase pentru ea.
Astfel, femeia începe căutarea unor scuze pentru a justifica lipsa de ascultare a Domnului, a Scripturii, a bărbatului și a oricărei alte autorități desemnate peste ea, prin căi și modalități de a se impune, de a influența, de a se exprima cu autoritate.
„Oare a zis Dumnezeu să nu predic în Biserică? Oare a zis Dumnezeu că femeile nu pot fi păstorițe? Oare a zis Dumnezeu că trebuie să ascult de bărbatul meu care este mai needucat și mai neînțelept decât mine?”
Este dovedit că femeia este o ființă mai emoțională decât bărbatul. Lucrarea lui Dumnezeu prin Biserică deține o încărcătură emoțională, care trebuie făcută cu ajutorul unor decizii mature, reale, disciplinate, pe care, de obicei, bărbații le pot lua.
Subiectul poate fi luat în derâdere, dar adevărul este că bărbații nu sunt atât de emoționali ca și femeile, iar acest fapt are efect implicit asupra unor decizii luate în Biserica lui Dumnezeu. Sigur că există și excepții, dar ele nu definesc regula.
Dumnezeu a numit femeia „ajutorul potrivit”. Scopul Domnului a fost ca femeia să asiste bărbatul la împlinirea responsabilităților lui în familie, în societate și în biserică. Dar niciodată Dumnezeu nu a intenționat ca femeia să preia conducerea și, nicidecum, să fie vreodată păstoriță sau să dea învățătură întregii Biserici.
În niciun fel Noul Testament nu tratează femeile ca fiind inferioare din punct de vedere spiritual bărbaților. Prima persoană la care Domnul Isus s-a revelat după moartea Sa a fost o femeie (Marcu 16:9; Ioan 20:11-18).
Femeile și bărbații au fost implicați în slujbele de rugăciune ale bisericii primare (Fapte 1:13-14). Apostolul Petru le reamintește bărbaților că femeilor trebuie să li se ofere „cinste.. ca unele care vor moşteni împreună cu ei harul vieţii.” (1 Petru 3:7).
De asemenea, Fructul Duhului Sfânt este dat atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Pe scurt, toate promisiunile, poruncile și binecuvântările Noului Testament se aplică în mod egal atât femeilor, cât și bărbaților. Femeile au nevoie să primească învățătură în Biserică în aceeași măsură ca și bărbații.
Cu toate acestea, deși femeia este egală din punct de vedere spiritual bărbatului, Scriptura nu lasă posibilitatea de a se înțelege undeva că o femeie poate să ocupe funcția de păstor, ci, dimpotrivă, așa cum am observat deja, se prezintă exact contrariul.
Ca și în Vechiul Testament, egalitatea spirituală nu exclude rolurile diferite oferite de Dumnezeu. Nu există femei păstori/învățători în Noul Testament. Niciunul dintre autorii Noului Testament nu a fost femeie. Noul Testament nu consemnează nicăieri o predică sau o învățătură a unei femei.
Atunci când se contraargumentează acest concept, de cele mai multe ori se aduc în discuție fiicele lui Filip, despre care se spune că au profețit (Fapte 21:9), dar cu toate acestea, Scriptura nu ne relatează nici ocazia și nici mesajul lor.
Nu există niciun motiv să presupunem că au avut o slujire de predicare în Biserică sau că au învățat Biserica Domnului Isus în timpul închinării publice. Ele, probabil ca și Maria, mama lui Isus (Luca 1), sau ca și Ana (Luca 2:36-39), au transmis un mesaj de adevăr dintr-o parte în alta.
Scriptura este autoritară când declară clar și răspicat că:
1 Timotei 2:11-12: „Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.”
„Nu-i dau voie”. Termenul grecesc (Epitrepō) este folosit în Noul Testament cu referire la permisiunea dată cuiva de a face ce doreşte. Iar Apostolul Pavel nu le dă voie femeilor, nu le permite. Ce nu le permite?„să fie învăţătoare.”
Este folosit un alt termen grecesc (didaskein) care indică o stare sau un proces de învățare. Astfel, apostolul Pavel interzice femeilor să deţină această funcţie, precum și rolul de păstor sau de învăţător.
Femeile nu trebuie să aibă în Biserică poziții din care să le dea bărbaților învățătură, fapt care le împiedică să ocupe poziția de păstor, deoarece responsabilitatea principală a unui păstor este să dea învățătură adunării.
Prin urmare, tiparul biblic este ca doar bărbații să fie păstori. De exemplu: „Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii.” (1 Tim 3:2).
Bătrânul/Bărbatul trebuie să fie „soțul unei singure neveste/soții”
Aceste concepte biblice nu exclud în totalitate ca femeile să predea sau să învețe. De exemplu, Priscila și Aquila l-au instruit pe Apolo (Fapte 18:26), dar în privat, nu în închinarea bisericii.
Femeile pot, și chiar trebuie, să le învețe pe alte femei calea Domnului (Tit 2:3-4).
Ele se pot ruga și cânta, doar că nu trebuie să ofere învățătură întregii Biserici și, cu atât mai puțin, să ocupe rolul de Prezbiter/Păstor.
Această prevedere nu se naște dintr-o tendință culturală a primului secol sau dintr-o prejudecată a lui Pavel, așa cum doresc unii sau alții să justifice aceste pasaje biblice.
Ele sunt ancorate atât în ordinea stabilită prin Creație, cât și în căderea în păcat. Apostolul Pavel explică foarte bine acest aspect: „Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva. Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” (1 Tim. 2:13-14).
Aceasta nu le împiedică, însă, să dea învățătură în alte contexte, așa cum am menționat deja, sau, de pildă, să învețe alte femei ( Tit 2:3-4) sau pe copii (2 Tim 1:5; 3:14-15).
Ceea ce spunea John MacArthur este perfect valabil și pentru noi: „Biblia arată foarte clar că femeile sunt egale spiritual cu bărbații și că lucrarea lor este esențială pentru trupul Domnului Isus Hristos. Cu toate acestea, Dumnezeu a rânduit ca ele să fie excluse de la a-i conduce pe bărbați în Biserică.”
Surse: Beniamin Costea, „Cursul de Eclesiologie” – Master of Arts Timișoara.
John MacArthur, „1 Corinthians MacArthur New Testament Commentary”
Va urma……………..
Daniel Godja – Păstor, Biserica Baptistă Emanuel Viena.
