După o zi plină cu de toate, printre lucrurile la care visam aproape de încheierea ei era să fac o baie caldă și să stau uitat în cadă. În timp ce priveam apa cum curgea, m-am pierdut în gândurile mele și deși mă uitam țintit spre mica cascadă ce curgea din robinet, mi-am dat seama câ gândurile mele erau cel puțin la fel de multe precum stropii de apă ce cădeau în cadă.
Simțeam că miliarde de mici ființe locuiesc în mintea mea și toate aceste ființe vorbesc deodată și neîntrerupt. Zgomotul apei în cădere făcea un soi de acord cu zgomotul gândurilor care sporovăiau ca la iarmaroc.
Subiectele gândurilor mele erau atât de vaste precum universul în care ele existau, mintea mea: îngrijorări superficiale ori iraționale, temeri nefondate, dezmăgiri personale ori în dreptul altora, comentarii neprietenoase despre anumite eșecuri, întrebări iscoditoare legate de decizi ce au fost luate cu ani de zile înainte, proiecții despre un viitor nesigur, disensiuni ori păreri divergente avute în ultima vreme sau în ultimii ani, discuții despre teme mereu reversibile dar fără concluzii, contraziceri de păreri, argumente și contraargumente despre orice subiect posibil, frustrări, supărări, etc.
“Închide robinetul!”, îmi șoptise o altă voce din mintea mea, după ce apa îmi ajunsese aproape la gât. Hmm, interesant! Dacă aș putea închide și robinetul gândurilor mele!?
Zgomotul. Zgomotul gândurilor “reprezintă conținutul obișnuit al unei minți nedisciplinate pe deplin, nesfârșita pălăvrăgeală despre zilele noastre, despre mesele noastre, despre programele noastre, despre bolile noastre, despre problemele noastre din trecut, despre proiecțiile noastre.
Mai mult, aceste gânduri care apar sunt conforme cu istoria noastră psihologică și condiționarea socială, trecând prin minte colorate în nuanțele emoționale ale dorinței, lăcomiei, furiei, geloziei, mândriei, etc… “. Putem fi atât de prinși de poveștile noastre pe care ni le spunem, încât nici nu încercăm să închidem robinetul; ne-am obișnuit cu zgomotul gândurilor încât ne sperie liniștea.
Robinetul. Da, ar fi super să avem un robinet minune prin care să închidem iureșul de gânduri care ne trec prin minte. Într-un fel avem pentru că din cele aproximativ 60.000 de gânduri care ne traversează mintea într-o zi, doar o infimă parte sunt conștiente. Subconștientul nostru face o treabă grozavă și nu dă voie tuturor gândurilor să invadeze conștientul. Totuși, ne mai râmâne și nouă un pic de treabă în acest sens.
Iată câteva modalități prin care putem strânge cât mai mult robinetul gândurilor:
1. Respirația conștientă. Inspiră adânc vreo 3,4 secunde și apoi expiră tot așa. Fă câteva repetiții de felul acesta și vei simți cum unele gânduri încep să dispară. Cu ajutorul respirației profunde aducem mai mult oxigen în sânge și asta ajută la procesele cognitive.
2. Amintește-ți că nu ești gândurile tale. Ori de câte ori apare un gând negativ în mintea ta, pur și simplu identifică-l ca și „gând” sau „sentiment” și mergi mai departe. Nu ești dispreț sau regret, și nu ești îndoielnic sau furie. Ești separat de gândurile tale și ele sunt separate de tine, așa că de ce să te identifici cu ele și să te oprești asupra lor?
3. Practică distanțarea cognitivă. Încearcă să-ți vezi gândurile anxioase ca presupuneri, nu ca fapte. Mintea ta încearcă să te protejeze prezicând ce s-ar putea întâmpla, dar doar pentru că ceva s-ar putea întâmpla nu înseamnă că se va întâmpla. Priviți dovezile obiective: Cât de probabil este ca scenariul negativ să se întâmple cu adevărat? Există ceva bun care s-ar putea întâmpla în schimb? Și care credeți că este cel mai probabil să se întâmple, pe baza experienței anterioare și a altor informații pe care le aveți despre situație? (Psychology Today)
4. Ține cont de experiența prezentă. Mintea ta inventează povești despre cine ești și despre siguranța și dacă ești vrednic de iubit sau nu. Nu toate aceste povești sunt corecte sau adevărate. Uneori, mințile noastre sunt biasate de experiențele negative din trecut. Care este experiența ta în momentul prezent? Este ceva ce se întâmplă cu adevărat sau ceva care s-ar putea întâmpla? Observați că nu sunt același lucru, chiar dacă mintea ta le poate trata ca fiind la fel.
5. Este în controlul tău? Potopul de gânduri este format adesea din scenarii, temeri, situații care nu sunt în controlul nostru. Partea interesantă este că deși nu sunt în controlul nostru, majoritatea lucrurilor de care ne temem nu ni se întâmplă decât rareori sau niciodată. Toate gândurile care sunt legate de ceea ce nu putem controla, nu putem influența, nu putem schimba, nu au sens să ne le dâm atenție.
6. Ridică-te și acționează! Petrecând timp pentru a te îngrijora cu privire la probleme fără a găsi o soluție nu te va ajuta să rezolvi problema. Dimpotrivă, va hrăni și mai mult mintea cu anxietate. Când mintea ta este blocată într-o spirală a fricii o poți întrerupe ridicându-te și deplasându-te spre găsirea unei soluții.
Poți începe prin a te ridica fizic de la locul unde ești să să faci o plimbare ca îți mai limpzești gândurile și să identifici o posibilă soluție. Cere ajutor și acționează după ce ai găsit câteva idei salvatoare. Nu uita că îngrijorarea nu este niciodată o soluție, ci o încercare a minții de a te ține departe de soluție.
7. Roagă-te! Rugăciunea, spunea un celebru chirurg de la începutul secolului trecut, Alexis Carrel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, “este cea mai puternică formă de energie pe care o putem valorifica, rugăciunea poate face totul, poate să ne creeze din nou”.
Rugăciunea activează anumite zone cerebrale şi, practicată constant, poate duce la crearea unor noi conexiuni neuronale. Toate experimentele ştiinţifice au indicat că cei care se roagă constant îşi controlează mai bine gândurile şi emoţiile, depăşesc mai uşor stările de stres, nu se confruntă cu anxietatea, una dintre bolile secolului XXI, au mai multă încredere în ei insisi şi au o stare de sănătate bună. (Deștepți.ro)