Editoriale
428 posts
Minciuni evidente și subtile: Vor recunoaște creștinii înțelepți „doctrina demonilorˮ cu ușurință?
Îmi petrec mult timp discutând despre Escatologia Biblică (studiu despre ultimele lucruri), în primul rând pentru că 1) nu o înțelegi în biserica locală, 2) pentru că profețiile biblice sunt esențiale pentru maturizarea credinciosului în credință, și 3) este o dovadă clară că Dumnezeu există și ne aflăm în ultimele momente ale istoriei umane. Cu toate acestea, este necesar să ne reîntoarcem la acele aspecte care fac credința noastră, în ansamblu, unică și exclusivă în comparație cu orice alt sistem de credință, în special atunci când discutăm problemele mântuirii eterne.
Share
Jurnal de San Cesareo – de Nicolae Geantă
Unii spun că toate drumurile duc la Roma. Dar când ajungi la Roma duminica toate drumurile trebuie să ajungă la biserică. Dacă un drum nu duce la biserică, atunci nu…
Share
Viziunea ONU asupra viitorului: Un singur ID digital prin care să ne guverneze pe toți
Recent, Națiunile Unite au publicat trei noi Note de Politică pentru a oferi mai multe detalii cu privire la anumite propuneri cuprinse în „Agenda Noastră Comunăˮ - viziunea Secretarului General al ONU asupra viitorului cooperării globale, care va fi decisă la „Summitul Viitoruluiˮ în septembrie 2024. Aceste subiecte: Un Pact Global Digital, Reforme ale Arhitecturii Financiare Internaționale și Viitorul Guvernării Spațiului Cosmic - stabilesc o cursă sumbră pentru viitorul nostru.
Share
De ce „Răpireaˮ creștinilor trebuie să aibă loc înainte de Judecata lui Dumnezeu din timpul necazului celui mare
Ai observat vreodată câte învățături există despre Răpirea Bisericii? Desigur, Biblia este foarte clară că într-o zi Isus se va întoarce și va aduna pe toți cei mântuiți, luându-i cu El în Rai să trăiască pentru totdeauna. Dar când și unde și cum se va întâmpla... atâtea opinii diferite și chiar contradictorii. Care sunt fapte și care sunt doar opinii?
Share
Biserici pe autostrazile din Germania
În Germania, cel puțin 44 de stații de service ale rețelei de autostrăzi nu oferă doar combustibil și hrană, ci și odihnă spirituală. Aceste rugăciuni sunt, evident, îndreptate către cer:…
Share
MESAJ DE FELICITARE ȘI RECUNOȘTINȚĂ DIN PARTEA CULTULUI CREȘTIN PENTICOSTAL PENTRU GRUPUL THE MESSENGERS:
Dragi membri ai grupului The Messengers, Cu bucurie și recunoștință în inimă, vă felicităm cu ocazia aniversării a 40 de ani de slujire a Evangheliei prin cântare. Această aniversare este…
Share
Un raport internațional dezvăluie îngrădirea tot mai mare a libertății religioase
Un nou raport cuprinzător evidențiază ceea ce se poate descrie drept înrăutățirea libertății religioase în întreaga lume. Raportul Comisiei SUA pentru Libertatea Religioasă Internațională este o confirmare cu date exacte…
Share
„NEVOIA NOASTRĂ NUMĂRUL UNU: MAI MULTE BIBLII”, SPUNE LIDERUL UCRAINEAN
“Scuze am intarziat!” Începe Anatoliy Raychynets. El explică cum un atac aerian peste noapte l-a împiedicat pe el și pe mulți din jurul Kievului, Ucraina, să folosească electricitate. Aceasta pare o scuză rezonabilă!…
Share
Gândurile nu sunt fapte, așadar le poți schimba – Daniel Bota
Gândurile nu sunt fapte, așadar le poți schimba! Dar gândurile rele, negative, pot deveni fapte dacă nu intervii asupra lor, modificându-le. Nu trebuie să te simți vinovat dacă ești asaltat…
Share
Ce putem învăța din călătoria tumultuoasă a lui Iona? – De Will Graham
Trăim într-o lume plină de păcat și întuneric. Această afirmație nu ar trebui să te surprindă, mai ales dacă o citești ca un urmaș al lui Isus Hristos. În jurul nostru sunt oameni - de la familie la colegi la celebrități - care încearcă să promoveze o viziune plină de păcate și post-creștină.
Share