Un raport al Family Research Council (FRC), publicat la începutul acestei luni, subliniază creșterea bruscă a actelor de ostilitate împotriva bisericii în Statele Unite.
Raportul a documentat o creștere de aproape 300% a actelor de ostilitate în primul trimestru al anului 2023, comparativ cu același interval de timp din 2022. Dacă tendința continuă, raportul subliniază că „2023 va avea cel mai mare număr de incidente din cei șase ani monitorizați de FRC”.
Actele de ostilitate cuprinse în raport includ „vandalism, incendiere, incidente legate de arme, amenințări cu bombă și multe altele”.
„Ianuarie 2023 a fost o lună deosebit de intensă a actelor de ostilitate împotriva bisericilor”, a remarcat Arielle Del Turco, director adjunct al Centrului pentru libertate religioasă al FRC. „Deși numărul acțiunilor a scăzut în februarie și martie. Primul trimestru al anului 2023 a înregistrat un număr neobișnuit de mare de acte de ostilitate, 69 de astfel de incidente fiind documentate. Cercetările noastre indică faptul că numărul este mai mare decât în întregul an 2018, în care am identificat doar 50 de incidente, sau 2020, în care am identificat 54.
„Această creștere abruptă este un motiv de îngrijorareˮ, a subliniat Del Turco.
În raportul său anterior din decembrie 2022, FRC a expus natura gravă a creșterii agresiunii față de creștinism în SUA.
„Americanii par a fi din ce în ce mai confortabili in a lupta împotriva clădirilor bisericii, indicând o problemă socială mai mare de marginalizare a credințelor creștine de bază, inclusiv a celor care abordează probleme politice esențiale legate de demnitatea umană și sexualitate”, a avertizat FRC.
În timp ce mulți ridică din umeri la aceste acte de vandalism și amenințări, organizația non-profit de cercetare și educație a explicat că aceste acte de ostilitate lucrează pentru a intimida biserica, mai ales pe măsură ce devin tot mai răspândite.
„Nu vă înșelați, actele de ostilitate împotriva bisericilor sunt o chestiune de libertate religioasă”, a descris FRC. „Libertatea religioasă nu este menținută numai prin legi și politici bune; se bazează și pe suport cultural. Când participanții la biserică se simt vizați de membrii comunităților lor sau clădirile bisericii suportă greul indignării din cauza evenimentelor politice, are loc un atac mai grav asupra capacității de a alege și de a-și trăi credința în siguranță, atât la biserică, cât și în piața publică.”
Această țintire a creștinilor a fost adusă în prim plan la sfârșitul lunii trecute, când Audrey Hale, în vârstă de 28 ani, a intrat la Covenant School din Nashville, deschizând focul asupra copiilor și profesorilor, ducând la moartea a șase persoane. Din păcate, în loc de răspunsul care apare în mod obișnuit dintr-un astfel de eveniment, mulți din stânga au început să batjocorească rugăciunea școlii creștine și să se refere la moartea atacatorului ca la o „tragedie” datorită identificării lui Hale ca „transgender”. Așa cum spunea un activist, „Ura are consecințe”.
Raportul FRC a indicat că incidentul de la Nashville nu este un incident izolat, ci mai degrabă o tendință în creștere care merită atenție imediată.
Autorul și pastorul Mark Hitchcock a abordat recent acest subiect, discutând despre „creșterea urii față de creștinii din America”.
„Ceea ce vedem astăzi este o dezlănțuire a războiului satanic împotriva creștinilor, pentru că stăm în calea agendei lui Satan, spre deosebire de oricare alții”, a spus Hitchcock. Se trasează liniile de luptă și vedem o adevărată ciocnire a regatelor, ciocnirea împărăției lui Satana împotriva împărăției lui Dumnezeu, o ciocnire între întuneric și lumină, o ciocnire între cultura morții și a vieții, o cultură a dezordinii împotriva păcii, o cultură a disforiei împotriva ordinii divine.
Vedem o creștere a urei împotriva poporului lui Dumnezeu, împotriva credincioșilor. În America, într-adevăr, până acum, ceea ce am văzut în ultimii ani, a fost în principal ceea ce eu numesc un fel de persecuție de grad scăzut sau ușoară. Este mai mult o batjocură, o calomnie și o marginalizare a creștinilor”, a explicat el. „Dar vedem că acum se intensifică. Retorica este în creștere și din ce în ce mai mulți creștini sunt în vizorul lor – [ne] îndreptăm spre o persecuție mai fizică împotriva credincioșilor.
Hitchcock a subliniat pasaje profetice din Scriptură care oferă o perspectivă asupra motivului pentru care vedem această ură crescândă față de adevărul biblic.
„Ceea ce vedem aici este o răceală, o cruzime și o depravare fără egalˮ, a afirmat Hitchcock. Isus a spus că unul dintre semnele vremurilor din Matei 24 va fi că inimile multora se vor răci. Vedem o popularizare malefică a culturii noastre care are loc, iar acesta este doar un semn rău pe drumul spre Armaghedon.
Toate acestea vor culmina cu regimul brutal și blasfemiator al lui Antihrist. Antihristul va fi ultimul persecutor al creștinilor”, a spus el. Satana îi urăște pe credincioși și îl urăște pe Dumnezeu și va face tot ce poate pentru a sta împotriva noastră, pentru a sta împotriva neprihănirii și pentru a încerca să-și pună în aplicare agenda. Cu cât stăm mai mult în calea acestui lucru, cu atât mai mult își va dezlănțui atacurile împotriva noastră. Dar trebuie să ne amintim că cel ce este în noi este mai mare decât cel ce este în lume (1 Ioan 4:4) și că putem sta tari în Domnul și în puterea tăriei lui în aceste vremuri în care ne aflăm (Efeseni 6:10).
Sursă text și foto: Harbingersdaily