“Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor.” (Psalmul 19:7-9)
Uneori ni-L închipuim pe Dumnezeu prezidând peste un tribunal unde păcătosul a încălcat legea dreptății și se înfățișează înaintea justiției. Dreptatea e pe acolo, pe undeva, în afară lui Dumnezeu. Păcătosul a păcătuit împotriva acelei dreptăți exterioare, este arestat, i se pun cătușe și este adus pe banca acuzaților. Îndurarea lui Dumnezeu vrea să-l ierte pe păcătos, însă dreptatea spune: “Nu, el mi-a încălcat legile; trebuie să moară.” Dacă așa ne închipuim, am putea la fel de bine să fim păgâni și să ni-L închipuim pe Dumnezeu așa cum o fac păgânii. Îl facem pe Dumnezeu om. Acesta nu este o teologie creștină corectă; nu a fost niciodată și nu poate fi niciodată. A gândi mai puțin despre Dumnezeu înseamnă a gândi greșit despre Dumnezeu, pentru că tot ce este Dumnezeu se armonizează cu orice altceva este Dumnezeu; și tot ce face Dumnezeu este una cu orice altceva face Dumnezeu. “Armonie” nu este un cuvânt potrivit aici, când ne gândim la Dumnezeu. Armonia necesită ca doi să fie împreună și pentru o vreme să fie una. Dar nu există așa ceva în Dumnezeu. Dumnezeu este și atât.
Te laud, Doamne, pentru dreptatea Ta, care este desăvârșită din toate punctele de vedere. Eu nu pot înțelege profunzimea îndurării Tale și cum este împlinită dreptatea Ta, dar în Isus Cristos, Mântuitorul meu, accept plinătatea harului Tău. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
