“Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel sfânt? – Cel ce are mâinile nevinovate și inima curată, cel ce nu-și dedă sufletul la minciună și nu jură ca să înșele.” (Psalmul 24:3-4)
Ilie a coborât de pe munte, și-a încins coapsele cu un brâu de piele, a intrat în prezența împăratului și a zis: “Eu sunt Ilie. Eu stau în prezența lui Dumnezeu.” De aceea a putut Ilie să poruncească foc atunci când situația o cerea. Ezechiel, înainte ca Dumnezeu să-i îngăduie să fie predicator, a trebuit să aibă propria experiență cu focul. Isaia, înainte de a-și putea scrie măreața carte, a trebuit să-L vadă pe Dumnezeu înălțat, cu trena umplând templul, și a trebuit să audă glasul vibrant al serafimului strigând: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic. Oh, de-ar ridica Dumnezeu asemenea oameni! L-aș urma pe omul care are ulei pe frunte și pe omul cu flacăra care stă acolo, și nu-mi pasă din ce confesiune zice că este. Fascinația, inimaginabila strălucire, incredibila înălțare, magnitudinea splendori lui Dumnezeu, când strălucește peste inima de om, schimbă lucrurile și nu mai suntem ceea ce eram.
Dumnezeule și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, binecuvântările de la tronul Tău mi-au umplut inima de laudă nestăvilită. Slavă, slavă, slavă lui Dumnezeu în înalt! Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
