Originile și semnificația cuvântului „Israel” în Biblie

În Biblie există multe înțelesuri diferite, dar înrudite, ale cuvântului Israel. Iată istoria…
Cuvântul Israel
Cuvântul Israel în ebraică este יִשְׂרָאֵל. Se formează din rădăcina sa, care are o semnificație
despre care majoritatea savanților cred că transmite ideea de a se agita/ zbuciuma, de a se
lupta corp la corp/ a se lua la trântă sau de a lupta (fie literal sau metaforic). Este
combinat cu sufixul אֵל ('el) care înseamnă Dumnezeu. Termenul „El” pentru Dumnezeu
se găsește și în alte titluri precum Elohim și El-Shaddai (Geneza 17:1). Când Israel a fost
redat în greacă în Septuaginta și în Noul Testament, a fost scris ca Ἰσραήλ. Iar în latină a
fost transcris ca Israel, fiind folosit astfel și în engleză, ortografierea lui Israel găsindu-se
în traducerea lui John Wycliffe din 1382 și, de asemenea, în Noul Testament al lui
William Tyndale din 1526. De atunci s-a tot folosit. Astăzi, numele Israel este încă folosit
ca prenume, în special, deși nu exclusiv, de către poporul evreu. Numele Israel este
uneori transliterat din ebraică ca Yisra'el, Yisroel, Israil și este scris ca Ysrael în țările
vorbitoare de spaniolă.
Israel în Biblie
Substantivul propriu „Israel” este folosit de peste 2.000 de ori în Biblie. Este întâlnit în
34 din cele 39 de cărți ale Vechiului Testament și în 13 din cele 27 de cărți ale Noului
Testament. Cu toate acestea, nu înseamnă întotdeauna același lucru. Este folosit în mai
multe moduri diferite, dar înrudite și uneori suprapuse. Practic, termenul a fost aplicat
mai întâi ca nume unei persoane, apoi familiei sale, apoi unei națiuni, apoi teritoriilor în
care s-au stabilit, iar mai târziu unor concepte, pe măsură ce sensul semantic s-a dezvoltat
și s-a extins în timp.
Iacov alias Israel
Prima utilizare a lui Israel în Biblie este ca un alt nume pentru Iacov. Iacov a fost cel mai
mic dintre fiii gemeni Esau și Iacov, născuți lui Isaac și Rebecca. Isaac, la rândul său, a

fost al doilea fiu al lui Avraam născut de către Sara, după Ismael, dar înaintea celorlalți fii
ai lui Avraam cu Ketura (Geneza 25:1-2). În Geneza 32, este spusă povestirea despre
Iacov, care se luptă cu un bărbat al cărui nume nu este menționat. Omul l-a întrebat pe
Iacov cum îl cheamă și el a răspuns că este Iacov (Geneza 32:27). Atunci omul a spus:
„Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel; căci tu ai putere ca un prinț
înaintea lui Dumnezeu și asupra oamenilor și ai biruit” (Geneza 32:28 KJV). Este o
povestire puțin misterioasă. Iacov însuși a crezut că s-a luptat cu Dumnezeu, deoarece
„Iacov a numit locul acela Peniel, zicând: „Pentru că l-am văzut pe Dumnezeu față în
față, și totuși viața mea a fost cruțată” (Geneza 32:30). În tradiția ulterioară, Osea a
identificat omul acela ca fiind un înger (Osea 12:4).
Oamenii au dezbătut dacă s-a luptat cu un bărbat, cu un înger sau cu Dumnezeu, sau dacă
a fost doar ceva metaforic. Noul nume este menționat din nou puțin mai târziu: „Și
Dumnezeu i-a spus: Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai chema Iacov, ci numele tău
va fi Israel; și i-a pus numele Israel” (Geneza 35:10). Din acest moment, Iacov este
cunoscut atât ca Iacov, cât și ca Israel și ambele nume au continuat să fie folosite în mod
interschimbabil. Găsim și alte personaje biblice cu două nume. Fiul lui Iacov, Iosif, a mai
fost numit și Țafnat-Paeneah în Egipt (Geneza 41:45). Ghedeon a fost numit și Ierubaal
(Judecători 6:32). Daniel era cunoscut și sub numele de Beltșațar (Daniel 1:6-7). Apoi, în
Noul Testament, o avem pe Dorcas, cunoscută și sub numele de Tabita (Fapte 9:36 – 42)
și pe Simon, cunoscut și sub numele de Petru.
Israel familia
Iacov, alias Israel, a avut mulți copii. Numele lui Israel a ajuns să fie folosit ca
denumindu-i familia sau ca nume de familie. A avut o duzină de fii care sunt numiți în
Biblie. Sunt menționate și fiicele (Geneza 34:9; 37:34-35; 46:5-7; 46:15), dar Dina este
singura care este numită (Geneza 30:21). Descendenții lui Israel din cei doisprezece fii ai
săi au devenit cunoscuți ca israeliți, sau „copiii lui Israel” sau „poporul lui Israel” sau
doar Israel. După ce a murit Iacov, numele lui Israel nu a mai însemnat doar Iacov, ci

sensul a fost extins pentru a însemna descendenții săi și națiunea care s-a dezvoltat din
ei.
Israel națiunea
Iacov și familia lui s-au stabilit în Gosen, în Egipt, din cauza foametei (Geneza 47). Când
familia lui Iacov s-a așezat în Egipt, ei au fost numiți Israel, astfel încât se spune: „Și
Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Gosen; ei s-au înstărit, au crescut și s-au
înmulțit foarte mult” (Geneza 47:27). În cartea Exodul, cuvântul Israel se referă de obicei
la israeliți. În cărțile Exodul și Iosua, este folosit termenul „copiii lui Israel”.
Teritoriul Israelului
Mai târziu, când cele douăsprezece seminții ale națiunii Israel s-au stabilit și au format
propria țară, acea țară a fost numită Israel. Timp de câteva secole, teritoriul Israelului a
fost condus de Judecători, așa cum se detaliază în cartea Judecătorilor, sensul lui Israel s-
a extins însemnând țara locuită de națiunea lui Israel și este numită „ținutul lui Israel”
(Judecători 19:29 RSV). Cartea Judecătorilor se termină cu: „Pe vremea aceea, nu era
împărat în Israel; fiecare făcea ce îi plăcea” (Judecători 21:25).
Regatul Israelului
După Judecători, teritoriul lui Israel a devenit împărăție. Primii regi au fost Saul, David și
Solomon. Termenul „domnia (împărăția) lui Israel” este folosit pentru prima dată în 1
Samuel 15:28. Folosirea lui Israel cu sensul de împărăția lui Israel se găsește în 1 și 2
Samuel și în 1 Regi. Sub regele David și regele Solomon, teritoriile au fost extinse prin
cucerire, dincolo de pământurile triburilor lui Israel. Deci, Regatul lui Israel se referea la
tot teritoriul condus de regele lui Israel. Regatul lui Israel era mai mare decât teritoriul lui
Israel, deoarece includea teritoriul lui Israel plus popoarele supuse cucerite, care nu erau
israeliți.
Israel Regatul de Nord

După moartea regelui Solomon, regatul lui Israel s-a împărțit în două. Aici lucrurile devin
puțin derutante pentru că Roboam a rămas rege al regatului sudic al lui Iuda, dar triburile
din nord au întemeiat un nou regat sub regele Ieroboam, care a păstrat numele lui Israel.
Din acest moment, termenul Israel se referă la regatul nordic, astfel încât în Ieremia
citim: „Voi restabili averea lui Iuda și averea lui Israel” (Ieremia 33:7). În cărțile lui
Amos și Osea, referirile la Israel sunt de obicei la regatul de nord al Israelului. Osea a
fost ultimul profet înainte ca regatul de nord al Israelului să cadă în mâinile Asiriei în
jurul anului 722 î.Hr. În acest moment, mulți israeliți din regatul de nord s-au mutat în
Regatul lui Iuda.
Casa lui Israel
Mulți dintre locuitorii lui Iuda au fost duși în exil în timpul a trei deportări, începând cu
aproximativ 597 î.Hr. În această perioadă, acești exilați erau cunoscuți și sub denumirea
de „casa lui Israel”, care este o expresie folosită de multe ori, mai ales în cărțile lui
Ieremia și Ezechiel pentru a se referi la comunitatea exilată. Acest lucru nu înseamnă că
toți au venit din regatul nordic, dar odată ce țara a fost pierdută, termenul Israel a fost
folosit pentru a desemna națiunea.
Israel în Noul Testament
În Noul Testament, termenul „Israel” apare în greacă de peste 60 de ori. Până în timpul
Noului Testament, Israel este folosit în continuare pentru a desemna în mod diferit
persoana lui Iacov, poporul lui Israel și țara istorică a lui Israel. Înțelesul depinde de
context. Când familia sfântă era în exil în Egipt, lui Iosif i s-a spus într-un vis să meargă
„în țara lui Israel” (Matei 2:20-21). Pe vremea aceea, pământul/țara nu se numea tehnic
Israel, deoarece pe vremea romanilor zona era împărțită în provinciile romane Iudeea,
Samaria și Galileea. În Noul Testament, folosirea cuvântului „Israel” ajunsese să fie
sinonimă cu poporul evreu, iar pământul lui Israel se referea la locul în care locuiau.
Israelul lui Dumnezeu

În Noul Testament apare un alt sens al lui Israel, deși numai în unele cazuri. Sfântul Pavel
extinde utilizarea cuvântului „Israel” pentru a însemna tot poporul lui Dumnezeu, fie că
este de origine evreiască sau dintre neamuri. El a scris bisericii din Galatia: „Pace și
îndurare peste toți cei ce vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu”
(Galateni 6:16). Ideea lui a fost că tăierea împrejur este acum spirituală, iar ideea
Israelului spiritual include acum credincioși dintre neamuri.
Această idee este extinsă de Pavel în Romani 2:29; 4:12; 9:6-8 și Filipeni 3:3. Pavel ne
învață despre Israel în Romani 11, unde folosește analogia lui Israel cu un măslin în care
celelalte neamuri au fost altoite (Romani 11, 17-25).
Acestea sunt multiplele înțelesuri ale lui Israel cu care Pavel este capabil să facă un joc de
cuvinte și să scrie: „Căci nu toți cei descendenți din Israel sunt Israel” (Romani 9:6 NIV),
având două semnificații ale lui Israel în aceeași propoziție, prima pentru a însemna Iacov
și a doua pentru a însemna poporul lui Dumnezeu. În alte locuri, Sfântul Pavel folosește
uneori expresia interesantă „cetățenia/comunitatea lui Israel”. El le-a scris creștinilor din
Efes că ei „erau fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel și străini de legămintele
făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2:11-13) și continuă să
descrie cum Dumnezeu i-a împăcat acum pe evrei și neamuri ca pe un singur popor al lui
Dumnezeu. El îi descrie pe evrei și neamuri ca fiind una în Hristos Isus (Galateni 3:28).
Importanța contextului
Există multe semnificații ale cuvântului Israel în Biblie, care sunt definite în funcție de
context. În Scripturile iudaice s-a referit la un om, apoi o familie, apoi o națiune, apoi o
împărăție, apoi o parte din împărăția divizată. Mai târziu, în Noul Testament, cuvântul
Israel păstrează aceste semnificații, dar în plus este uneori folosit de Sfântul Pavel ca un
concept spiritual pentru tot poporul lui Dumnezeu. Uneori, textul sau traducerea îl pot
clarifica cu expresii precum „țara lui Israel” sau „poporul lui Israel”, dar nu întotdeauna,
iar uneori nu este atât de clar când un verset este citit izolat. Există întotdeauna pericolul
de a citi textul biblic în mod anacronic, prin deducerea unui sens dintr-o utilizare
ulterioară a termenului, care nu se aplica în textele anterioare. Pe de altă parte, când