Imnul “Deșteaptă-te române” nu mai are nici un ecou. Sau poate că nici nu a avut. Altfel nu ajungeam atât de goi, uimiți, dezorientați, bulversați, disperați și săraci.
“Statul a eșuat” spunea mai devreme exact cel care îl conduce. A eșuat în permanență, alteori mai tacit și sigur, uneori ca și astăzi. Și, poate mai sigur ca oricând, va eșua până la epuizare.
Cine ne conduce, cine ne apără, cine ne vrea binele, cine luptă pentru bunăstarea noastră? Nimeni… în schimb luptă după interesele lor meschine și financiare, de a ne face “bine” cu forța. Adică cuvântul “obligatoriu” a fost înlocuit cu cuvântul “constrângere”. Și se pare că această constrângere este mai tăioasă decât obligația. Și culmea, nimeni nu-și asumă vreun risc.
Laboratoarele scot pe bandă rulantă “elixirul vieții” serul minune ce ne “salvează” de la moarte. Se “zdrobesc” vorba unei blonde de pe la București. Se zdrobesc pentru “binele” omenirii. Sau cumva ni s-a luat și dreptul la moarte? Se pare că da! Nu ne lasă nici să trăim, nici să murim… Și atunci, ce-i de făcut? Ce-i de făcut când oamenii sunt împărțiți? Când sunt divizați de o mână criminală a unui păpușar din umbră? Doar Dumnezeu știe…
Cert este că suntem înrobiți. Cum era odată poporul evreu sub robia egipteană.
Au putut să se salveze singuri? Nu! Până nu a venit Moise, omul lui Dumnezeu. Mă gândesc că o răscoală nu ar fi avut șanse. Pentru că salvarea vine de multe ori din exterior în asemenea condiții. Ar fi fost înăbușiți imediat. Și cu siguranță erau prea istoviți să mai poată face ceva. La fel ca românii. La fel ca tatăl meu, când nu știa de unde să ia bani de pâine în urmă cu vreo 20 de ani. Și nu de puține ori nu știa cum să o împartă.
Da, românii în general sunt istoviți. Nu mai au speranță, nu mai au nădejde, nu mai au bani de facturi, nu mai au bani de medicamente, nu mai au bani de șpagă și operații. Nu prea mai au nimic. Decât clipa. Și lacrimile.
Suflete îngenuncheate care nu mai au putere să strige “ajutor”.
Ultima expresie aruncată ca praful în ochi, era: “România lucrului bine făcut” și se vede…!
Nu cred că se va mai schimba ceva. Doar dacă va interveni Dumnezeu cu mână tare! Deocamdată suntem pe un drum fără întoarcere.
