„Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toţi, cu bucurie, pentru partea pe care o luaţi la Evanghelie din cea dintâi zi până acum. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1:3-6)
Părtășia fraților este cel mai dulce lucru în afară de cer. Nu avem nevoie unii de alții; adică nu avem nevoie unii de alții în acel sens final fundamental, deși ca biserică avem nevoie unii de alții. Nimic nu este mai minunat decât acea dulce părtășie dintre frați. Predicăm în Pennsylvania, în tabăra de la Mahaffey, și după aceea un cuplu a venit la mine. Soția s-a uitat la picioarele mele. Port pantofi mărimea 44, dar nu la asta se uita. În cele din urmă mi-a spus: “Mă întrebam dacă sunt picioare de lut. Până acum n-am avut nici un idol care să nu se dovedească a avea picioare de lut.” Doamnă,” i-am răspuns eu, “am picioare de lut!” Și toți au râs cu poftă pe tema asta. Pentru că cineva primește ajutor din ceea ce predică un predicator, există tendința de a-l pune pe un piedestal. Să nu faceți niciodată această greșeală. Am spus adunării mele să nu mă iubească niciodată așa de mult încât să aibă nevoie de mine. Eu nu am nevoie de un om, ci numai de Dumnezeu. Când încep să am nevoie de un om, pierd perspectiva harului lui Dumnezeu.
Dumnezeule drag, am atâta nevoie de Tine încât nu mai am nevoie de altcineva. Numai acest lucru face părtășia cu alți credincioși așa de dulce. În numele lui Isus, amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
