“Și pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: “A Celui ce șade pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, slava și stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5:13)
Am o pasiune de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Ceea ce descoperit este că Dumnezeu, nu face niciodată nimic fără un scop. Marele scop central al lui Dumnezeu, în toată slava Sa bogată și minunată, a fost să facă închinători din cei care I-au fost cândva dușmani. Să-i ia pe cei care erau cu spatele la El și să le întoarcă iarăși fața către El. Să convingă aceste ființe morale care uitaseră cum să I se închine și să le întoarcă din nou la adorația extatică și entuziasmată înaintea prezenței Dumnezeului triunic. Scopul lui Cristos în răscumpărare nu a fost în primul rând să ne scape de iad, ci să ne salveze pentru închinare, ca să fim închinători ai Dumnezeului cel viu. Închinarea este întrebuințarea normală a ființelor morale. Ființele morale I se închină lui Dumnezeu la fel natural și de normal cum cântă păsările. Uitați-vă în Biblie și veți constata că orice imagine fugară a unui crâmpei din cer arată oameni care I se închină lui Dumnezeu. Păcatul a distrus acea pasiune naturală, dar Isus Cristos, prin lucrarea Sa răscumpărătoare de pe cruce, ne-a redat acea minunată pasiune pe care ne place să o numim închinare. Întreaga atmosferă a cerului, când vom ajunge acolo, va fi de închinare, și numai inima răscumpărată va putea să se alăture ei.
Dumnezeule din cerul de sus, mă închin Ție pe pământul de jos cu o pasiune inspirată de cartea Ta sfântă. Tânjesc să-Ți văd fața și aștept cu răbdare înaintea Ta. În numele lui Isus mă rog, amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
